O tânără mamă originară din Republica Moldova gravidă în a opta lună de sarcină, a murit subit în somn, în locuința sa din localitate Tirano, provincia Sondrio (Lombardia) din Italia, tragedia fiind descoperită de soțul femeii, alertat de lipsa de răspuns la telefon.

Nadia Cigoreanu, în vârstă de numai 29 de ani, se afla acasă, miercuri, 6 august 2025, împreună numai cu fetița sa de trei ani.
Potrivit ziarului Il Giorno, ea s-a întins să se odihnească și nu s-a mai trezit, decesul survenind în urma unui stop cardiac.
Fetița, care urma să devină curând soră mai mare, nu și-ar fi dat seama de cele întâmplate.
Soțul, plecat la muncă, a încercat în repetate rânduri să o contacteze telefonic, însă, neprimind răspuns, i-a cerut mamei sale să meargă la locuința cuplului, pe via del Commercio.
Acolo, mama bărbatului a făcut descoperirea tragică: atât tânăra mamă, cât și copilul nenăscut, nu mai erau în viață.
Procurorul de serviciu nu a dispus efectuarea autopsiei, stabilindu-se că decesul a fost cauzat de motive naturale.
Funeraliile au avut loc vineri, 8 august 2025, la biserica San Rocco din Tirano, comunitatea locală exprimându-și compasiunea printr-un mesaj public:
„Un gând plin de afecțiune și emoție pentru mama și fetița ei nenăscută.”
În Republica Moldova, vestea a provocat o profundă durere în rândul familiei și cunoscuților.
Episcopia de Ungheni și Nisporeni a transmis un mesaj de condoleanțe părintelui Damian și preotesei Violina Cigoreanu, părinții tinerei moldovence, subliniind credința și implicarea acesteia în viața bisericească:
„Cunoaștem că stimata fiică a Sfinției Voastre, NADEJDA, a fost un adevărat creștin, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrând faptele mântuitoare, iubind rugăciunea, slujbele bisericești, săvârșind fapte de milostenie, manifestându-se în societate ca un adevărat copil de preot.
La orice vârstă ar fi trecerea cuiva din viața aceasta, e dureroasă, dar mai ales când a trecut, prin rânduiala lui Dumnezeu, la doar 29 de ani.
Durerea devine și mai mare, atât pentru părinți, dar și pentru soț, întrucât a lăsat în urmă un copilaș, iar cu altul era însărcinată.
Și oricât de mare ar fi durerea inimii, vă îndemn părintește să le primiți pe toate ca din mâna lui Dumnezeu, care le rânduiește pe toate ca un Tată iubitor.”
Sora victimei, Daniela, a transmis și ea, pe rețelele sociale, un mesaj emoționant: „Surioara mea, atâta durere ne-ai lăsat. Să te odihnești în pace!”