Tânăr sportiv de origine română campion național în Italia la tenis de masă. Davide are numai 13 ani

- Conținut sponsorizat -

Davide Lorenzo Simon, în vârstă de 13 ani împliniți astăzi, 16 iulie, este un tânăr sportiv născut din părinți români care a câștigat în acest an titlul de campion național al Italiei la tenis de masă. Același titlu a fost câștigat de Davide și în anul 2019, la categoria „giovanissimi” (mini cadet).

Davide este o frumusețe de băiat, s-a născut pe 16 iulie 2008 și locuiește la Scalenghe, în provincia Torino, împreună cu părinții săi și cu fratele mai mare, în vârstă de 16 ani. A terminat clasa a VII-a, iar marea lui pasiune este tenisul de masă.

Davide Lorenzo Simon, campion național în Italia la tenis de masă, alături de antrenorul său, Alberto Margarone

Părinții sunt originari din Roman, județul Neamț. Tatăl a venit în Italia cu 20 de ani în urmă, urmat de soție, Cristina, după care s-au născut cei doi copii ai lor: Davide Lorenzo și Emanuel Valeriu.

Tenisul de masă este de fapt o adevărată tradiție în familia Simon, care se transmite din generație în generație. Tatăl micului campion român a jucat și el tenis de masă, la nivel amatorial, și a transmis dragostea pentru acest sport fiilor săi.

Davide Lorenzo și Emanuel Valeriu, împreună cu tatăl lor, Simon Valeriu, care le-a transmis pasiunea pentru tenisul de masă

„Am jucat de când eram în școală, de fapt toți frații mei jucau. Când am venit în Italia am continuat să practic acest sport la un club, la Pinerolo, și îi luam și pe băieți cu mine. Acolo am observat că Davide are abilități deosebite pentru tenis de masă și îi plăcea mult să practice. A început să meargă la antrenamente cu antrenor și chiar din primul an a avut rezultate foarte bune”, ne-a povestit tatăl băiatului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sala de sport din Piossasco în care s-a antrenat micul campion până în acest an se numește Sial Piossasco și este a unchiului său, Simon Petru.

Dar a fi într-o competiție presupune ca sportivul să-și implice tot efortul și energia, să-și dea silința să joace la potențialul său maxim. Sună covârșitor, nu-i așa? Nu și pentru Davide!

În anul 2019, la primul său mare concurs, a câștigat titlul de campion național la categoria „giovanissimi”. În anul 2020 s-a clasat pe locul doi la nivel național, dar a participat la o categorie de vârstă superioară, ceea ce înseamnă că sportivul clasat pe primul loc era mai mare de ani ca Davide.

Davide Lorenzo Simon, campion național în Italia la tenis de masă, alături de antrenorul Alberto Margarone

În acest an, la sfârșitul lunii iunie 2021, la Terni, a câștigat din nou titlul de cel mai bun jucător la tenis de masă din Italia, la categoria sa de vârstă. În luna mai a participat și la un turneu internațional organizat în Austria, unde s-a clasat pe locul al III-lea.

- Continuarea după publicitate -

Davide va continua din această toamnă să se antreneze la CUS (Centro Universitario Sportivo) Torino, visând la noi titluri de campion, la nivel european și chiar mondial. Visuri care cu siguranță i se vor îndeplini datorită talentului, disciplinei, abnegației și determinării sale, mai ales că alături de el îi are pe părinții și fratele său care îl susțin necondiționat. Un nume de care cu siguranță vom mai auzi!

- Mai multe după publicitate -