Tânăr român din Italia mort la numai 25 de ani. S-a simțit rău la volan

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr de naționalitate română, în vârstă de 25 de ani și rezident în localitatea Brescia din Lombardia, și-a pierdut viața în seara zilei de marți, 8 iunie 2021, după ce a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și s-a izbit de un zid.

Din primele informații, relatate de publicația locală Brescia Oggi, reiese că șoferul român s-ar fi simțit rău, în timp ce conducea autoturismul său Ford Fiesta pe via Oberdan din localitatea menționată mai sus, pierzând astfel controlul volanului.

În urma impactului cu zidul, autoturismul a fost distrus, iar la fața locului a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerări a pompierilor pentru a-l extrage dintre fiare.

Paramedicii, interveniți și ei în scurt timp la locul accidentului, l-au resuscitat pe tânărul de 25 de ani, care se pare că suferise un atac de cord, apoi l-au urcat în ambulanță pentru a-l transporta la Spitalul Civil din Brescia.

Pe drum spre spital, însă, pacientul a suferit un nou atac de cord, iar personalul medical nu a reușit să-l mai salveze.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Odată ajuns la spital, medicii de la Urgențe nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.