Un tânăr de naționalitate română în vârstă de 25 de ani a fost găsit mort luni, 25 aprilie, la Paese, în provincia Treviso, după ce a fost dat dispărut de către membrii familiei. Băiatul s-a spânzurat.
Tragedie fără margini pentru o mamă care a venit în Italia să sărbătorească sfintele sărbători de Paște alături de fiul ei. Băiatul ei a fost găsit mort în jurul orei 14:00, în via Senatore Pellegrini, din localitatea Paese, informează Treviso Today.
Ultima care l-a văzut în viață a fost iubita lui, cu care petrecuse o seară la discotecă. Tânărul, bine integrat, lucra la o firmă din zonă și locuia împreună cu unchii săi.
În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost la discotecă cu iubita, iar apoi a dispărut. Nimeni nu mai știa nimic de el, iar telefonul său era închis. Rudele, îngrijorate, au depus imediat o plângere la carabinieri.
Militarii de la compania Montebelluna l-au găsit spânzurat nu departe de casă, în incinta unui depozit. Băiatul s-a sinucis după ce s-a certat cu iubita.
La locul tragediei alături de carabinieri au fost prezenți pompierii din Treviso și procurorul de serviciu.