Un tânăr indian în vârstă de 23 de ani, Sharath Kumar, și-a pierdut viața în urma unui tragic accident survenit în timp ce filma un videoclip pentru contul său de Instagram. Imaginile video cu tânărul care a căzut în apă circulă pe rețelele de socializare.
Kumar se afla la Cascada Arishinagundi din India, când a alunecat și a căzut în apă. Corpul său a fost recuperat abia o săptămână mai târziu, căutările fiind îngreunate de condițiile meteo nefavorabile.
Tânărul se afla într-o excursie la cascada Arishinagundi, împreună cu prietenul său, Gururaj, duminică, pe 23 iulie, când a avut loc tragicul accident.
În timp ce filma pentru un Insta-story și stătea pe o stâncă de la marginea cascadei, băiatul și-a pierdut echilibrul și a fost luat de curenții puternici.
După ce Kumar a dispărut în apă, prietenul său, care a filmat incidentul, a mers la cea mai apropiată secție de poliție. Conform declarației poliției locale, „accidentul a avut loc în jurul orei 15:15, când Gururaj filma un video pentru Instagram.
El realizase deja o fotografie în acel loc, însă părea prea întunecată, așa că a decis să filmeze un al doilea clip. S-a oprit din nou pe stâncă, dar a aluneact și a căzut accidental în apă.
Prietenul său nu avea semnal la telefon și abia la ora 17:00 a ajuns la poliție pentru a raporta ceea ce s-a întâmplat.”
O echipă formată din aproximativ 50 de persoane, inclusiv pompieri, voluntari și experți, a demarat imediat căutările, dar fără succes.
Condițiile meteo dificile, cu ploi abundente înregistrate în zonă, au complicat demersurile. După o săptămână, corpul tânărului a fost găsit la 200 de metri distanță de locul accidentului, într-o stare avansată de descompunere.
„După opt zile lungi, am găsit cadavrul sub o stâncă, în apropierea cascadei. Intensitatea ploii a scăzut în ultimele două zile, ceea ce ne-a ajutat să verificăm fiecare colț din jurul cascadei,” a declarat un membru al echipei de salvare.
După efectuarea autopsiei, corpul tânărului a fost restituit familiei sale. VIDEO mai jos:
Sharath Kumar a 23 years old youth from Bhadravati, Shivamogga district drowned in Arasinagundi Falls in Kollur on Sunday. The traffic incident caught on Camera by one of his accompanied friend. @hublimandi @Becarefull19 @thebengalorian @shivamoggalions pic.twitter.com/c8JcomnE3E
— Voice of Hubballi (@VoiceOfHubballi) July 24, 2023