Un tânăr italian în vârstă de 29 de ani a supraviețuit nouă ore agățat de o stâncă, după ce a intrat noaptea în mare să facă o baie, împreună cu prietenii. Luat de valuri, acesta a fost găsit în viață, la câțiva kilometri depărtare de locul unde intrase inițial în apă, informează La Repubblica.
Mattia Veronese a trăit cele mai groaznice nouă ore din viața lui pe o stâncă, în mijlocul mării, după ce s-a rătăcit de grupul său de prieteni cu care înota lângă o plajă situată în localitatea Porto Tolle din provincia Rovigo (Veneto), în noaptea de sâmbătă spre duminică, 7 august.
În jurul orei 1:00, în ciuda mării agitate, patru tineri localnici dornici de aventură au sărit în apă și au înotat în largul mării. La întoarcere, au fost doar trei: Mattia nu se afla printre cei întorși la țărm. Imediat tinerii au declanșat alarma și carabinierii au început căutările împreună cu angajații Autorității Portuare din Chioggia (Veneția) și pompierii din Adria (Rovigo).
Au intervenit inclusiv scafandrii pompierilor din Vicenza, precum și specialiștii SAPR (protecție civilă), dar căutările au fost îngreunate de valurile foarte înalte. În sprijinul Autorității Portuare a intervenit un elicopter SAR al Forțelor Aeriene Italiene, care a survolat zona timp de peste două ore, între orele 5:00 și 7:00.
După ore întregi de căutări pe mare, cu elicoptere, scafandri și alte mijloace, alerta s-a încheiat duminică, 7 august, în jurul orei 10.00, cu un final fericit deoarece Mattia a fost găsit în viață. Membrii echipajului elicopterului „Drago 149” al Detașamentului de Pompieri l-au observat pe tânăr în apropierea localității Gorino di Goro, agățat de o stâncă în largul coastei Santa Giulia, la cinci kilometri mai la sud față de locul unde cei patru prieteni intraseră în mare.
Speranțele erau aproape pierdute, după aproape nouă ore de căutări. Cu siguranță nu este deloc ușor să poți supraviețui după ce ai fost dus de curenți în larg, noaptea, fără a avea nici un punct de referință. Dar nu a fost cazul lui Mattia, care s-a agățat literalmente de viață. Sau de o stâncă, mai exact. În disperarea sa, tânărul a reușit să se agațe de acest bloc de piatră, evitând astfel să fie la cheremul mării.
Aflat încă în stare de șoc, dar conștient, Mattia a fost ridicat cu troliul la bordul elicopterului salvator și transportat de urgență la spitalul din Chioggia, pentru hidratare și examinare medicală. Primarul din Porto Tolle, Roberto Pizzoli, s-a declarat fericit de deznodământul acestui eveniment dar a avertizat încă o dată populația.
„Plaja de scoici (Spiaggia delle Conchiglie) este liberă, departe de plajele echipate, iar într-un punct anume este periculoasă din cauza curenților puternici care se creează, pentru că este o zonă de trecere în care se încrucișează Po, marea și Sacca (un parc natural). În trecut, a fost scena multor tragedii. Au fost instalate deja semne de anul trecut care atrag atenția și reînnoiesc apelul la precauție”, a explicat primarul Pizzoli.
Loretta Grandi, mama tânărului, a reușit să vorbească în spital cu fiul său puțin după ora 13:00: „Mi-a spus că a reușit singur. Nu are răni grave, este foarte obosit, a înghițit multă apă de mare. Am vorbit cu el, mi-a spus despre aventură. S-a îndepărtat de grup și a fost luat de curentul care l-a dus în larg. Apoi a ajuns pe stâncă și a rămas acolo până la șase dimineața, a încercat să meargă dar era mâzgă. A văzut luminile, elicopterul și drona, dar nu se putea face auzit. Acum e obosit, are pusă o perfuzie, i-au făcut toate testele. Doctorii au spus că îl țin sub observație în seara asta”.