Tânăr român, arhitect în Italia: „Aici este de muncă, dar am găsit foarte greu o locuință de închiriat”

În timp ce mulți tineri din zona Primiero, regiunea italiană Trentino-Alto Adige, pleacă în căutarea unor oportunități de muncă în alte zone, Cezar Cernea, un arhitect român în vârstă de 30 de ani, a ales să se stabilească tocmai aici, într-o vale montană, unde a găsit nu doar un loc de muncă, ci și o nouă perspectivă de viață.

Este originar din orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna

După ce a studiat arhitectura la Cluj-Napoca și a beneficiat de o bursă Erasmus la Universitatea Iuav din Veneția, Cezar a lucrat timp de patru ani într-un birou de arhitectură în orașul natal, relatează publicația Il Quotidiano.

Diferențele dintre România și Italia în ceea ce privește condițiile de muncă l-au determinat să ia o decizie curajoasă:

„În afara marilor orașe, în România câștigi mai puțin de jumătate față de cât câștig aici, lucrând același număr de ore. Aici, la Primiero, există încă un echilibru între costuri și salarii.”

Cezar a descoperit Primiero în 2015, când a participat la un atelier organizat de Camposaz, o asociație culturală trentină ce promovează proiecte arhitecturale în armonie cu natura și comunitatea locală.

În 2023, la un nou atelier organizat în Tonadico, l-a cunoscut pe Andrea Simon, arhitect local și membru fondator al Camposaz:

„I-am spus că știam deja zona și că îmi plăcea mult, mai ales pentru caracterul ei natural și alpin. Anul trecut, m-a contactat din nou: biroul lui căuta colaboratori, dar nu găsea pe nimeni dispus să se mute aici. Am acceptat provocarea și sunt mulțumit.”

Odată ajuns în Primiero, provocarea majoră nu a fost integrarea profesională, ci găsirea unei locuințe:

„A fost foarte dificil. Timp de șase luni nu am găsit nimic disponibil pentru închiriere pe termen lung. Fără ajutorul lui Andrea, care mi-a oferit un apartament de închiriat, probabil nu aș fi putut rămâne. Cred că aceasta e una dintre marile probleme pentru cei care ar vrea să se mute în zonă: există oportunități de muncă, dar lipsesc locuințele accesibile pentru rezidenți.”

Viața într-o zonă muntoasă are și limite: „Viața culturală e mai restrânsă decât într-un oraș – mai puține evenimente, mai puțini stimuli. Dar pentru cine iubește natura, cum sunt eu, peisajul compensează totul. Îmi place să merg pe jos, să urc, să obosesc puțin și apoi să mă bucur de priveliște. E o formă de bine, și mental.”

Lucrul în biroul de arhitectură din Primiero i se potrivește: „Există respect pentru contextul istoric și pentru conservarea clădirilor vechi. Se încearcă nu doar păstrarea lor, ci redarea unei noi vieți, menținând caracterul original. Este o abordare pe care o respect mult și în care mă regăsesc.”

Integrarea socială nu a fost, însă, imediată: „La început oamenii te primesc cu curiozitate și amabilitate, dar apoi pot deveni mai distanți. Se întâmplă să te simți puțin singur. Dar cu timpul, dacă arăți seriozitate și dorință de a te implica, construiești relații adevărate.”

Astăzi, Cezar locuiește în Primiero, lucrează și se bucură de munți. Nu știe încă dacă aceasta va fi destinația sa finală:

„Depinde cum va evolua experiența. Poate îmi voi deschide propriul birou și mă voi muta în alt loc. Nu îmi impun limite. Dar un lucru e sigur: Primiero face deja parte din povestea vieții mele.”