După zeci de ani de când chimioterapia a fost susținută și recomandată de oamenii de știință și cadrele medicale ca fiind cea mai bună soluție pentru combaterea cancerului, de curând, cercetătorii au ajuns la o nouă concluzie: chimioterapia poate înrăutăți lucrurile în această privință.
Potrivit ziarului britanic The Telegraph, chimioterapia nu numai că ar putea ajuta la răspândirea cancerului în corp dar ar putea chiar să declanșeze alte tumori și mai agresive, conform unui nou studiu științific.
Studiul, făcut de o echipă de cercetători din Statele Unite, a analizat impactul medicamentelor pe pacientele cu cancer la sân și au descoperit că tratamentul mărește probabilitatea ca celulele canceroase să migreze în alte părți ale corpului, unde, mai mereu devin letale.
Multe dintre pacientele cu cancer la sân sunt tratate cu chimioterapie înainte de operație, însă, noul studiu făcut de cercetătorii americani sugerează că, în ciuda faptului că acest tip de tratament micșorează tumoarea pe termen scurt, acesta ar putea declanșa răspândirea cancerului în tot corpul.
Cercetătorii susțin că medicația toxică din tratamentul prin chimioterapie declanșează un mecanism de reparare în corp care ulterior stimulează tumorile pentru a le face să revină mai puternice. De asemenea, numărul de puncte de acces de pe vasele de sânge este mărit în urma tratamentului prin chimioterapie, lucru care permite cancerului să se răspândească în organism.
Numărul punctelor de acces de pe vasele de sânge a crescut în 20 de paciente bolnave de cancer care au fost tratate cu două dintre cele mai comune medicamente folosite în chimioterapie, susține doctorul George Karagiannis de la Colegiul de Medicină „Albert Einstein” din cadrul Universității Yeshiva din New York.
Doctorul Karagiannis spune că, în cazul șoarecilor, numărul de celule canceroase care circulau în corp și în plămâni a fost înmulțit în urma tratamentului prin chimioterapie.
Potrivit cercetătorului, femeile trebuie monitorizate în timpul tratamentului pentru a se verifica dacă celulele canceroase încep să circule prin corp și dacă noi puncte de access sunt deschise.
„O abordare ar fi aceea de se preleva o cantitate mică de țesut tumoral după câteva doze de chimioterapie preoperatorie”, precizează doctorul Kariagiannis.
„În cazul în care se observă că numărul markerilor a crescut, am recomanda întreruperea chimioterapiei și efectuarea mai întâi a intervenției chirurgicale, urmată de chimioterapie postoperatorie”, a mai adăugat doctorul, precizând că în prezent echipa sa efectuează studii clinice extinse.
„În cadrul acestui studiu nu am investigat decât diseminarea indusă de chimioterapie a celulelor tumorale în cancerul de sân. În prezent lucrăm și la alte tipuri de cancer pentru a afla dacă se generează efecte similare”, a încheiat Karagiannis.
Sursa: Agerpres