Dramele șoferilor români de TIR care lucrează în străinătate nu par să înceteze. După șoferul român mort în Franța, Mihai Spătaru, în urmă cu numai o săptămână, un alt conațional care practică această meserie a fost găsit fără viață în cabina TIR-ului său, de această dată în Italia.
Potrivit publicației regionale Messaggero Veneto, tragedia s-a petrecut luni, 24 mai 2021, într-o parcare din zona industrială a localității Osoppo din provincia Udine, în Friuli-Venezia Giulia.
Din primele informații reiese că victima este un cetățean român, în vârstă de 50 de ani, care lucra ca șofer de TIR pentru compania de transport Chiarcosso din Udine.
Cei care au tras primul semnal de alarmă au fost colegii săi, care încercau de ceva timp să-l contacteze prin telefon, dar acesta nu răspundea.
Colegii au alertat astfel autoritățile care au dat imediat startul unei căutări și au găsit TIR-ul conaționalului nostru parcat în zona industrială din Rivoli, un cartier din localitatea Osoppo.
Forțele de ordine l-au găsit astfel pe șoferul român fără viață, în cabina automarfarului, și au solicitat imediat o ambulanță la fața locului, dar paramedicii interveniți nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Anchetatorii au constatat, de asemenea, că pe corpul victimei erau prezente mai multe răni, în special pe brațe, care rezultă a fi provocate cu un obiect tăios.
Cu toate acestea, după o primă reconstituire reiese că șoferul român încuiase cabina din interior și nu există semne de efracție, motiv pentru care se exclude, momentan, implicarea altor persoane în această tragedie.
Ancheta este încă în desfășurare, fiind efectuată de carabinierii din Tolmezzo, mai precizează presa locală.