Tragedia s-a petrecut în cursul nopții de joi spre vineri, 1 iulie 2022, pe autostrada A1 din Italia, pe teritoriul localității Reggio Emilia din Emilia-Romagna, unde patru TIR-uri s-au ciocnit.
Potrivit celor relatate de ziarul Il Resto del Carlino, unul dintre șoferii mijloacelor grele de transport și-a pierdut viața, fiind vorba de un cetățean român.
Impactul dintre cele patru TIR-uri a avut loc la kilometrul 153 de pe A1, pe banda Sud a autostrăzii, în direcția spre Bologna.
La locul dramaticului accident, petrecut în jurul orei 02:00, au intervenit serviciile de salvare medicală și mecanică, patrule ale Poliției Rutiere și personalul Secției 3 Bologna de la compania Autostrade per l’Italia.
Din nefericire, pentru unul dintre șoferii unui TIR implicat în accident paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Victima a fost identificată apoi de polițiști ca fiind un bărbat de naționalitate română a cărui vârstă nu a fost comunicată de autorități, dar despre care s-a comunicat că este rezident la Roma.
Alte persoane au rămas, de asemenea, cu răni de gravitate diferită, iar porțiunea respectivă de autostradă a rămas închisă până la ora 05:30 dimineața, mai precizează sursa citată.