Un șofer român de camion din Italia a fost absolvit de orice vină miercuri, 23 martie 2022, de tribunalul din orașul italian Tivoli (provincia Roma din Lazio), după ce fusese acuzat de instigare la corupție pentru că a încercat să mituiască doi agenți de la Poliția Locală cu 50 de euro .
Conaționalul nostru, relatează publicația italiană Il Tiburno, fusese surprins de polițiști, în urmă cu aproape 4 ani, în timp ce întreținea raporturi intime cu o prostituată, iar pentru a-i convinge să nu-l amendeze, bărbatul a încercat să-i corupă.
Totul s-a petrecut în jurul orei 13:00 din data de 29 iulie 2018, pe via Tiberina, în dreptul localității Riano.
Agenții de la Poliția Locală au văzut atunci un șofer care a parcat camionul pe marginea străzii, într-o zonă în care parcarea era interzisă, apoi s-a îndepărtat cu o prostituată într-o zonă retrasă și a întreținut raporturi intime cu aceasta.
Când s-a întors la camion, însă, s-a trezit cu cei doi polițiști care-l așteptau și care, după ce l-au identificat ca fiind un cetățean român, în vârstă de 46 de ani și rezident în localitatea Sacrofano de lângă Roma, s-au pregătit să-i aplice două amenzi: una pentru parcare într-o zonă interzisă și alta pentru că a apelat la serviciile contra-cost ale unei prostituate, faptă interzisă printr-o ordonanță de primarul din Riano.
În acel moment, conaționalul nostru s-a panicat și a scos o bancnotă de 50 de euro pe care le-a oferit-o celor doi agenți poliție, rugându-i: „Nu-mi distrugeți viața, închideți un ochi!”
Polițiștii, în schimb, pe lângă cele două amenzi, l-au denunțat pe șoferul român și pentru instigare la corupție a unui funcționar public.
Bărbatul a ajuns astfel să fie trimis în judecată pentru această faptă, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul din Tivoli a cerut judecătorilor să-l pedepsească pe inculpat cu 2 ani și 8 luni de închisoare.
Cu toate acestea, judecătorul Nicola Di Grazia – președintele – și asistenții săi, Adriana Mazzacane și Sergio Umbriano, au respins cererea procurorului și au decis să-l achite de orice vină pe bărbatul român.
Motivația judecătorilor: suma oferită de șofer celor doi polițiști – practic câte 25 de euro de fiecare – este atât de mică încât nu poate fi considerată ofensivă.
În plus, au mai susținut judecătorii, totul s-a petrecut pe o stradă publică, iar inculpatul era speriat de teama consecințelor amenzii aplicate pentru că a întreținut un raport intim cu o prostituată.