Un bărbat român, în vârstă de 45 de ani și care lucra ca șofer de TIR, a fost găsit mort în cabina automarfarului său în după-amiaza zilei de luni, 13 iunie 2022, într-o parcare din zona industrială Pip 1 din orașul italian Treviglio, provincia Bergamo (Lombardia).
Din primele informații relatate de publicația locală Prima Treviglio, reiese că alarma a fost trasă de angajatorul conaționalului, care a observat că marfa transportată de acesta nu a ajuns la destinație.
Un echipaj de poliție, sosit în parcarea unde se afla șoferul român cu TIR-ul, a găsit trupul neînsuflețit al acestuia în cabină. Polițiștii au solicitat imediat intervenția unei ambulanțe, dar pentru bărbatul decedat nu s-a mai putut face nimic.
Primele investigații arată că decesul ar fi fost provocat de un infarct, în urmă cu circa 8-10 ore înainte de a fi găsit, iar pe corpul bărbatului român sau în cabina sa nu au fost descoperite semne de violență.
Cu toate acestea, anchetatorii au refuzat să facă publice mai multe detalii, fiind așteptate rezultatele autopsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.