Un șofer român de TIR a fost găsit în stare de confuzie în Italia, în această dimineață de 25 noiembrie 2020, după ce a fost dat dispărut în urmă cu câteva zile de angajatorul său din România. Automarfarul condus de conaționalul nostru a fost găsit ieri de forțele de ordine abandonat într-o parcare din provincia Trieste, în apropierea graniței cu Slovenia, informează Il Friuli.
Potrivit sursei citate, firma din România la care este angajat șoferul român a denunțat dispariția sa la Poliția Română în urmă cu câteva zile, când a văzut că nu s-a întors la sediu așa cum prevedea programul său. În cursul zilei de ieri, polițiștii italieni au găsit TIR-ul condus de bărbatul român într-o parcare de lângă punctul de trecere a frontierei cu Slovenia Fernetti, din localitatea Monrupino.
Cabina TIR-ului era deschisă, iar în interiorul acesteia forțele de ordine au găsit diferite obiecte personale care aparțin șoferului, dar el era de negăsit. În cursul serii de ieri, pompierii din zonă au organizat o bază operativă în apropierea parcării, iar în această dimineață au dat startul căutărilor.
La scurt timp după aceea, în jurul orei 8:30, șoferul român a fost găsit în stare de confuzie și transportat la spitalul Cattinara din Trieste.