Un șofer român de TIR s-a confruntat cu amenzi în valoare de peste 6.500 de euro pentru transportul în condiții inumane a unor miei, incident desfășurat în zona de serviciu Gonars de pe autostrada A4 din Italia.
Potrivit lamilano.it, Poliția Rutieră din Italia și-a intensificat eforturile pentru a asigura respectarea legislației privind transportul animalelor vii, mai ales în preajma sărbătorilor pascale, o perioadă cu risc crescut de suferință pentru animale.
În cadrul acestor controale, realizate și cu ajutorul medicilor veterinari, au fost identificate mai multe încălcări ale legislației, inclusiv deficiențe la sistemul de adăpare și ventilare, lipsa documentației necesare pentru conducătorul vehiculului și a jurnalului de bord detaliat al călătoriei.
Ca urmare, TIR-ului i s-a interzis continuarea călătoriei, iar miei au fost descărcați într-o zonă adecvată de odihnă, în timp ce șoferul român a fost nevoit să achite imediat suma amenzilor.
Acest incident subliniază angajamentul autorităților de a proteja bunăstarea animalelor pe durata transporturilor, considerându-le, conform normelor europene, ființe capabile să simtă stres, frică și disconfort.