Șofer român de TIR amendat în Italia cu 7 000 de euro. Polițiștii: „Și companiile care-i exploatează sunt de vină”

- Conținut sponsorizat -

Un șofer român de TIR, în vârstă de 25 de ani, a primit o amendă uriașă de la Poliția Locală din localitatea italiană Chignolo Po, provincia Pavia, în urma unui control de rutină efectuat pe stradă. Tânărul șofer nu numai că nu a respectat timpul de odihnă prevăzut de lege, dar a depășit cu foarte mulți kilometri și limita de viteză.

Potrivit relatărilor polițiștilor italieni, citați de publicația locală La Provincia Pavese, conaționalul nostru a fost prins circulând cu o viteză de 115 kilometri la oră într-o zonă în care limita este de 70. Ulterioare verificări asupra tahografului au dus la constatarea unei alte încălcări, cea a timpului de odihnă. Mai exact, calculele polițiștilor au scos la iveală faptul că șoferul român s-a odihnit, în medie, cu 3 ore mai puțin decât timpul obligatoriu zilnic prevăzut de lege.

Polițiștii l-au prins pe șoferul român circulând cu o viteză aproape dublă față de limita maximă în acea zonă. Foto: laprovinciapavese.it

„Puține ore de somn și vitează aproape dublă față de limita maximă permisă sunt un pericol exploziv pe stradă. Avem obligația de a-i opri pe șoferi în aceste situații. Din păcate, în multe cazuri, și companiile care exploatează acești muncitori sunt de vină”, a declarat comandantul Poliției Locale din Chignolo Po, Carloenrico Gandini.

Polițiștii l-au sancționat pe tânărul șofer cu suma de 7 000 de euro pentru aceste încălcări și pentru a putea porni din nou la drum, a fost nevoit să plătească întâi amenda și să recupereze orele de somn, mai scrie sursa citată.