Un șofer moldovean de camion, care nu a respectat timpii de odihnă, a încercat să corupă un polițist în provincia Ferrara, oferindu-i 1.000 de euro pentru a evita o amendă și suspendarea permisului de conducere, informează Il Resto del Carlino.
Încercarea lui nereușită l-a adus într-o situație și mai gravă, fiind acum acuzat și de tentativă de corupție, o infracțiune care poate duce la o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.
Incidentul a avut loc în timpul unui control de rutină efectuat de poliția stradală
Controlul a scos la iveală faptul că șoferul, în vârstă de 56 de ani, a condus un număr de ore peste limita legală, fără pauzele obligatorii.
Acesta, confruntat cu posibilitatea pierderii permisului de conducere și a unei amenzi consistente, a ales să facă un gest disperat.
A încercat să corupă un agent de poliție oferindu-i suma de 1.000 de euro pentru a ignora neregulile constatate.
Oferta sa a fost respinsă prompt de polițist, care l-a denunțat pe moldovean pentru tentativă de corupție.
În consecință, Parchetul din Ferrara a finalizat investigațiile, iar șoferul, acum reprezentat de avocatul Luca Greco din Rimini, riscă până la 7 ani de închisoare.