Simion Mândrescu (1868-1947). Eforturile sale diplomatice depuse în Italia pentru realizarea Marii Uniri de la 1918

«Și noi am pus o piatră la temelia României Mari.» Simion Mândrescu

Un text de Violeta Popescu – Milano:

Când vorbim despre Marea Unire de la 1918, se cuvine pe drept cuvânt un deplin omagiu profesorului, patriotului și omului de cul­tură, Simion Mândrescu, a cărui activitate pentru realizarea unității naționale, nu s-a desfășurat doar pe meleagurile românești ci și în afară, mai ales în Italia, unde numele lui se leagă de formarea Legiunii voluntarilor Români din vara anului 1918. La acea vreme profesorul Mândrescu a parcurs fără odih­nă și cu mult zel drumurile Europei pentru a mobiliza opinia publică în folosul luptei pentru unitate a românilor. Șefi de guverne, oameni de cultură și știință, personalități ale vremii au fost informați cu toții prin scrisori, vizite, articole în presă, de sentimentele și lupta românilor.

Despre cine a fost Simion Mândrescu, de la a cărui moarte se împlinesc 81 de ani, con­textul în care a acționat și faptele lui, ne vom opri în cele ce urmează.

Cu precădere intere­sul lui față de românii care trăiau în Italia la acea vreme, de demersurile lui din primăvara și vara anului 1918 atât pentru a sensibiliza autoritățile timpului despre cauza românească cât și pentru constituirea unei unități militare formată din prizonierii de război, merită pe deplin atenția noastră a contemporanilor.

- Continuarea după publicitate -

Despre viața și activitatea deosebită a lui Simion C. Mândrescu, pe lângă studii și articole consemnate în presa vremii, ori în publicații şi cărți apărute după moartea sa, există două cărți scrise publicate în timpul vieții acestuia. Una care privește misiunea sa în Franţa şi Italia, întâlnirile şi conferințele avute, a co­respondenței sale oficiale, demersurile întreprinse pentru cauza românilor din Ardeal şi Bucovina, dar și a consemnărilor din ziarele şi publicațiile vremii: „Simion C. Mândrescu – În Franţa şi Italia pentru cauza noastră, 27 Septemvrie 1917-1 Ianuarie 1919”, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice, 1919. Celălalt volum este un călduros omagiu adus în 1928 marelui om de către „Frăţia Românească”, societate a studenților români de peste hotare „în cadrul comemorărilor unui deceniu de la proclamarea unirii pe vecie la Patria Mamă a provinciilor surori eliberate de sub jugul asupririlor îndelungate”: „Fraţia Românească – Frăţilia, SIMION C. MÂNDRESCU în serviciul unității noastre naționale – OMAGIU din partea Societăţii Frăţia Românească- Frăţilia, Președintelui ei de onoare”, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, București, 1928.

Simion Mândrescu a făcut parte dintr-o strălucită pleiadă de intelectuali ardeleni, mi­litanți pentru cauza românească, precum Iuliu Maniu, Octavian Goga, Onisifor Ghibu, Alexandru Vaida Voevod, s.a.

Asupra formării sale intelectuale și-a pus amprenta și școala germană, urmând și obținând doctoratul la Universitatea din Berlin.

Fiu al unei familii de țărani mureșeni, Simion Mândrescu s-a născut la 18 iulie 1868; vi­itorul profesor universitar și om politic a urmat clasele primare la Râpa de Jos, gimnaziul la Sibiu, iar apoi s-a înscris la Liceul grăniceresc din Năsăud. Studiile liceale le-a terminat însă la București, unde a urmat și cursurile Facultății de Litere și Filozofie, avându-i ca profesori pe Al. Odobescu, B. P. Hașdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu și Titu Maio­rescu. La Năsăud, viitorul mare intelectual și patriot român avea să dobândească o bază temeinică și o conștiință națională: Aici mi-a fost dat să învăț a-mi iubi cu pasiune neamul, aici mi-a fost dat să învăț a iubi cu aceiași pasiune învățătura.

Simion C. Mândrescu ca și mulți alți intelectuali ardeleni au ales în contextul oprimării austro-ungare să se împli­nească intelectual în vechiul Regat al României, cu el formându-se o adevărată generație dedicată Unirii de la 1918. După terminarea studiilor, scurt timp a funcționat ca profesor la Liceul Codreanu din Bârlad, urmând ca în anul 1899 să primească o bursă pentru a urma un doctorat în filozofie la Universitatea din Berlin. Întors în țară a activat ca profe­sor la Liceul Național din Iași, dar în 1904 s-a reîntors la București, fiind numit titular al primei catedre universitare de limba si literatura germană, care se înființase chiar în acel an. Atât la Bârlad, cât și la Iași sau mai târziu la București, Simion Mândrescu a pregatit și publicat o serie de lucrări de valoare, precum: „Elemente ungurești în limba româ­na” (1892), „Doina” (1893), „Literatura și obiceiuri poporane din comuna Râpa de Jos” (1894), „Gramatica limbei latine”, pentru clasele I-a si a II-a secundara (1898), „Strigături sau chiuituri poporane” (1898), „Influența limbii germane asupra limbii noastre” (1904), „Influența culturii germane asupra noastra” (1904) ș.a. Simion Mândrescu va fi titularul acestei catedre între anii 1904-1937.

Cu perseverenţa sa tipic ardelenească, a militat pentru înfăptuirea idealului de veacuri al românilor, de a fi uniţi într-un singur stat –mărturie dată prin întreaga sa activitate şi acţiunile întreprinse atât în țară cât şi în afara ei. În Vechiul Regat, pe lângă cariera pro­fesională remarcabilă, se afirmă ca lider al mişcării naţionale având ca scop Unirea Tran­silvaniei, Banatului şi Bucovinei cu România. S-a implicat activ și total în lupta românilor ardeleni din tara, dar și în Italia, Franța, acolo unde erau români și putea să îi sensibilezezepentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Împreună cu alţi intelectuali cu viziuni şi ten­dinţe progresiste şi unioniste, a în­fiinţat mai multe asociaţii a caror activitate a fost subscrisă determi­nării intrării României în războiul împotriva Austro-Ungariei (Liga pentru Unitatea Culturală a tutu­ror Românilor; Federaţia Unionis­tă, Congresul românilor de peste hotare aflători în ţară, etc.).

Care este contextul în care Si­mion Mândrescu dar și G.G. Mi­ronescu, ajunge să își desfășoare activitatea în Italia și Franța în anii premergători Marii Uniri? Cum ajunge să fie artizanul Legiunii vo­luntarilor români din Italia consti­tuită în vara anului 1918?

În condițiile grele în care se afla România, în vara anului 1917, cu aproape două treimi din teritoriul național ocupat, era nevoie de susținerea cauzei românești în străinătate.

În această situație, românismul avea nevoie de un organ care să poată să răspundă ne­cesităţilor vremii. Se pun astfel bazele Consiliului Național al Unității Române, care își propunea: „organizarea propagandei, organizarea corpurilor voluntare romanești din Austro-Ungaria, şi chiar cea a Regatului României, care se află în străinătate, în Italia, în Franţa, în America, Siberia; edificarea opiniei publice mondiale cu privire la veritabila conștiință românească”. În mai multe capitale aliate au fost trimise delegaţii formate din politicieni, oameni de cultură, personalități din teritoriile ocupate de Austro-Ungaria. Un rol important în propaganda pentru întregirea României l-au avut profesorii români, care au propus în ședința din iulie 1917, premierului I. I. C. Brătianu trimiterea unei misiuni universitare în Franţa, care să susțină mai ferm interesele românilor. În acest context Si­mion Mândrescu este ales ca delegat din partea „Asociației profesorilor universitari din România” și a „Societății Românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, „ca reprezen­tant al țării în străinătate pentru propagandă”. „În Franța și Italia pentru cauza noastră. 27 septembrie 1917- 1 ianuarie 1919”, „unde lucrează politic și diplomatic pentru întregirea României”. O misiune grea și responsabilă, pe care Simion Mândrescu a împlinit-o în mod excepțional.

Aşa numita „misiune universitară”, destinată să susţină propaganda în străinătate a fost formată din personalităţi de prestigiu ale lumii universitare româneşti: Orest Tafrali, I. Găvănescu şi I. Ursu de la Universitatea din Iaşi; Em. Pangrati, Charles Drouhet, Dr. Hur­muzescu, Traian Lalescu, Simion C. Mândrescu, George Murnu de la Universitatea din Bucureşti şi Ion Nistor de la Universitatea din Cernăuţi. Din septembrie 1917 și până la începutul lunii aprilie 1918, profesorul Mândrescu s-a aflat în Franța, împreună cu o delegație de profesori. Aici se întâlnește cu oameni politici francezi, acordă interviuri și publică articole în diferite ziare franceze, precum: „Le Temps”, „La petite Republique”, „La Roumanie” si „L’Eveil”, atrăgând atenția internațională asupra situației grele în care se afla statul român amenințat cu dispariția si a situației românilor ardeleni din imperiul aus­tro-ungar siliți să lupte pentru o cauză care nu era a lor. Din Franţa pleacă în Italia, unde desfășoară o activitate intensă atât pentru susținerea cauzei unirii Transilvaniei, Bucovi­nei și Banatului cu România, cât şi pentru constituirea unei legiuni formate din voluntari români proveniți din rândurile prizonierilor de război ardeleni, prizonieri luați de armata italiană în luptele duse cu armata austro-ungară.

În aprilie 1918, S. Mândrescu împreună cu dr. N. Lupu, D. Drăghicescu, Benedetto Luca și Gh. Mironescu, s-a aflat în Italia, unde a participat la lucrările Congresului naționali­tăților oprimate din monarhie, congres care a proclamat dreptul acestor nationalități la autodeterminare. În 1918, s-a constituit și un organism care să coordoneze aceste miș­cări: „Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina”, cu sediul la Roma, al cărui președinte era Simion Mândrescu şi care avea strânse legături cu alte orga­nisme similare ale românilor, care se înființaseră la Paris, Londra şi Washington. Acest co­mitet a început să acționeze ca organism unic al tuturor românilor. Un rol conimportant l-au jucat Simion Mândrescu, G.G. Mironescu, precum şi V. Lucaciu, care şi-au împărțit activitatea în folosul românilor între Italia, Franţa şi Statele Unite. Relevantă este în acest sens, scrisoarea datată la 9 mai 1918, adresată de prietenul Benedetto de Luca lui Simion Mândrescu, unde i se solicită în cadrul propagandei printre soldații și ofițerii români, și nu numai, articole și știri legate de schimbările produse în urma Congresului naționa­lităților de la Roma și posibilitatea formării de unități militare care să se alăture Italiei, Puterilor Antantei.

Benedetto De Luca către Simion Mândrescu, Roma, 9 mai 1918:

„Bun și dragă prieten. De abia întors pe 1 mai de la Padova la Roma, m-am grăbit să vin să te salut la hotelul unde te găsești împreună cu doamna Mândrescu, dar aflai de la portar că erați plecați deja de o zi la Cittaducale. Aș fi dorit să mă pui la curent cu ceea ce în prin­cipiu s-a decis în materie de propagandă în rândurile naționalităților oprimate de armata dușmană. Idei bune și proiecte pe care voi căuta să le obțin puțin câte puțin cu dragoste și înțelegere între delegații diferitelor naționalități. De la Roma am plecat la Padova sâmbătă 4 mai. Aici am așteptat sosirea delegatului boem (din Boemia), care doar el lipsea; de ieri suntem cu toții. Peste câteva zeci de zile se va scrie o foaie săptămânală, publicată în boemă, sârbo-croată, română și poloneză (cu câteva știri, în slovenă și ruteană) care să foloseas­că ca organ al propagandei noastre între trupele diferitelor naționalități oprimate aflate în armata austro-ungară. Un anumit număr de exemplare ale acestui ziar vor fi distribuite pentru propaganda internă în rândul soldaților și ofițerilor români și boemi din Italia. Vom continua să îl difuzăm în rândurile inamice, chiar și prin intermediul unor manifeste o dată sau de două ori pe săptămână. Ne adresăm Dvs. cu rugămintea de a ne înlesni atât pentru ziar cât și pentru manifeste, tot ceea ce credeți, cu luminata experiență, cu autoritatea și înțelepciunea care o aveți, ce este oportun pentru publicare: scurte articole, sau note, ca știri și informații, Dorim ca aceste articole să fie semnate de Dvs., pentru a le oferi cea mai mare importanță și eficiență. Materialul care urmează să fie publicat vă rugăm să îl trimiteți la următoarea adresă: Commissione Interalleato di Propaganda, Ufficio del Delegato Romeno, Padova. În al doilea rând, facem apel la competența și bunătatea Dvs. în a alege dintre ofițe­rii noștri români, pe cineva care se potrivește cel mai bine, inițiat dacă se poate în jurnalism, care să scrie în afară de limba română și în maghiară și ruteană. Dacă nu este posibil să găsești o singură persoană care să răspundă acestor exigențe lingvistice, atunci trebuie să te folosești de amabilitatea alegerii a doi ofițeri. În acest caz, cine scrie în ruteană ar trebui să cunoască un pic de poloneză sau de sârbească. Fiind vorba de o situație foarte delicată ne încredințăm patriotismului dvs. luminat”.

Scrisoarea, dincolo de importanța momentului, denotă autoritatea și prestigiul de care se bucura profesorul Simion Mândrescu, prieten, colaborator al italienilor în acel moment, care cu toții erau animați de misiunea pe care o aveau în acel moment. La 4 iulie 1918, Simion Mândrescu, care se afla la Roma, scria lui Vasile Stoica, atașat la Legaţia Română din Washington: “Sunt de trei luni în Italia, unde mă ocup de formarea unei legiuni române din cei 18. 000 de prizonieri români din Aus­tro-Ungaria. O parte dintre ofițeri au şi fost eliberați şi trimiși pe front ca informatori, iar altă parte, în număr de 15 au fost eliberați pentru a alcătui împreună cu mine Comitetul de Acţiune al Românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina. Scopul comitetului este de a se ocupa de organizarea legiunii, de a atrage într-un singur mănunchi pe românii transil­văneni, bănăţeni şi bucovineni din țările aliate şi a face propaganda necesară pentru cauza noastră. Sediul comitetului va fi la Roma. Trei membri vor fi trimiși la Paris, trei la Londra și trei la Washington”.

Dar poate cel mai emoționant mesaj adresat de Simion Mândrescu românilor în acel moment, este cel din octombrie 1918, când se afla din nou la Roma și lansa Apelul către românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina, aflători în Italia:

„Frați Români, Puterile Aliate au hotărât desființarea Austro-Ungariei și liberarea naționalităților (…). Noi, Românii, liberi pe pământul nostru, vom fi uniți cu România și vom forma acea țară mândră și tare, cum se cuvine să fie țara pe care a întemeiat-o străbunul nostru Traian, de aproape 2000 de ani. Întregul neam românesc va fi mândru de noi și va binecuvânta fapta noastră, iar noi vom putea spune cu mulțumire în suflet: «Și noi am pus o piatră la temelia României Mari»”.

După Unire, Simion Mândrescu a continuat activitatea sa de profesor, punându-se o pe­rioadă și în slujba diplomației românești în Albania (1925-1926), fiind cel dintâi diplomat român care a prezentat scrisorile de acreditare în această țară.

De asemenea a fost fondator al mai multor societăți și publicații precum: Liga națională a femeilor române, 1921; Societatea „Graiul Românesc”, 1923; Societatea Germaniştilor Români, 1931 – Preşedinte; Revista Germaniştilor Români, 1932 – Director; Institutul ro­mâno-german, 1935; Industria casnică românească; Hora; Joc şi cântec românesc, etc.

În 1940, a asistat ca mulți alți patrioți ai făuriri României Mari la destrămarea Țării pentru care luptase cu atâta elan în anii tinereții sale, fiind martor la norii negrii care s-au abătut asupra destinului poporului român. Oameni care își puseseră în slujba Țării tot ce era mai de preț, asistau in nici douăzeci de ani de la marea Unire, la o serie de tragedii care aveau să curme în cel mai brutal mod, destinul românesc.

A fost legat până la sfârșitul vieții de locurile natale. Dovada este faptul ca în 1933 a do­nat suma de 40.000 de lei pentru ridicarea unei școli în localitate, asistând chiar la inau­gurarea ei, iar mai târziu a făcut o importantă donație prin testament. “Am hotărât să las școalei din comuna Râpa de Jos o casă situată în București, Strada Grigore Alexandrescu, nr. 44 și care poate aduce un venit curat de 24-25.000 de lei, cu cari s-ar putea trimite câte doi copii mai buni la școli mai înalte”, erau cuvintele înscrise în cuprinsul testamentului sau, încheiat în 1937.

S-a stins din viața la 30 septembrie 1947, în Bușteni, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Bibliografie:

Alina-Cătălina Ibănescu, teză de doctorat; Propagandă și război. Misiunea intelectualilor români la Paris. (1917-1920)

Ziarul „Ardealul”, 22 martie 1915

Nicolae Balint, Un mureșean în slujba Unirii, săptămânalul Clipa; Statele Unite, Ediția: 872 – 13 Decembrie, 2008 – Anul XVIII »

Simion Mândrescu – Omul din umbra istoriei Marii Uniri. Asociaţia SIMION C. MÂNDRESCU.

Raluca Tomi, Italienii în slujba Marii Uniri, Revista istorică, tom XXI, 2010, nr. 3–4, p. 279–292

Dr. Alexandru Uiuiu: Duhul istoriei îl readuce pe Simion C. Mândrescu în locurile natale, în co­tidianul Răsunetul.

Prof. univ. dr. Simion C. Mîndrescu și contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri, Unirea, anul 2012