Și-a obligat iubita să-și tatueze pe față numele lui. Italian condamnat la ani grei de închisoare

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat italian, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat recent la ani grei de închisoare după ce și-a bătut și umilit iubita, obligând-o la un moment dat pe aceasta să-și tatueze numele lui pe față.

Potrivit ziarului La Repubblica, cei doi s-au cunoscut pe o rețea de socializare, în urmă cu trei ani, și au decis imediat să se mute împreună.

Cu toate acestea, concubinajul lor a durat nu mai mult de 14 zile, timp în care femeia a trăit un adevărat infern alături de bărbatul italian, cu care locuia în orașul Velletri de lângă capitala Italiei.

În puținele zile petrecute împreună, individul de 41 de ani a obligat-o pe femeie, folosind amenințări și violențe, să își tatueze pe față numele lui.

Victima a fost atât de terorizată de concubinul ei încât n-a avut curaj să se împotrivească nicicum, iar cel care a executat tatuajul a crezut că femeia chiar își dorește asta.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Coșmarul tinerei s-a terminat la câteva zile după aceea – totul petrecându-se în luna decembrie 2019 – când bărbatul italian a început să o lovească într-un local și a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a salva-o pe femeie.

Aceasta le-a explicat atunci polițiștilor prin ce chinuri a trecut alături de noul său concubin și a fost dusă apoi într-o structură protejată, departe de agresor.

Bărbatul, în schimb, a fost arestat pe loc, iar la finalizarea anchetei, a fost trimis în judecată cu acuzația de violență domestică, dar și vătămare corporală, agravată și de faptul că a obligat-o să-și tatueze numele lui pe chip.

După ce a fost condamnat inițial în primă instanță, italianul și-a încercat norocul și la Curtea de Apel, dar condamnarea i-a fost confirmată – la 19 februarie 2021 – și de judecătorii de acolo.

Avocatul bărbatului a făcut apel apoi la Curtea de Casație, dar inculpatul nu a găsit înțelegere nici din partea judecătorilor supremi, fiind astfel condamnat în mod definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru faptele sale.

- Continuarea după publicitate -

- Mai multe după publicitate -