Pe lângă sport și o alimentație sănătoasă, Mihaela Parlac, o tânără română din Italia, este de părere că o atitudine calmă, relaxată, pozitivă și prietenoasă, ajută la eliminarea kilogramelor în plus. Mihaela este reprezentant al firmei Forever și activează în domeniul de networking marketing. „Lăsați răutatea și invidia, fiți mai buni și mai prietenoși”, ne sugerează românca noastră.
Într-o postare pe profilul ei Facebook, unde o putem vedea în ținută sportivă și cu căștile în urechi, Mihaela scrie printre altele: „stresul, răutatea, invidia, frustrarea, depresia, îți pot declanșa o foame nervoasă și cred că nu îți dorești asta.” Astfel, tânăra română recomandă pe lângă alimente sănătoase, nutritive, activitate fizică din belşug și atitudinea pozitivă, calmă și optimistă, pentru a putea ajunge la o stare foarte bună de sănătate fizică şi emoţională.
Dar o dietă nu este niciodată ușoară iar în timpul acesteia de multe ori devenim frustrați, nervoși, triști și morocănoși cu cei din jur.
Un medic nutriționist american, dr. Susan Kleiner, a elaborat dieta „bunei dispoziții”, care include alimente care te ajută să îți menții o atitudine pozitivă, calmă și veselă, consumând alimente care induc starea de bine.
Iată câteva exemple de alimente pentru ambele „categorii”:
Alimentele de proastă-dispoziţie includ: mari cantităţi de alcool şi cofeină, prăjeli, carne roșie, produse grase tip patiserie, zahăr și amidon rafinate.
Alimente de bună-dispoziţie: banane, fructe de pădure, pudră de cacao, ouă, seminţe de in, ghimbir, usturoi, curcan, somon, scoici, verdeţuri, legume, ceai verde, curmale, soia şi tofu.
Consumul de apă este esențial într-o dietă, iar cercetătorii au arătat că în cazul unei deshidratări moderate se modifică complet nivelul de energie şi starea de spirit al unei persoane. Aşa că, pentru a slăbi sănătos și a rămâne optimist, calm și vesel în același timp, încearcă să te hidratezi corespunzător în fiecare zi!