Sfânta Cuvioasă Parascheva – credință, afacere sau manipulare?

- Conținut sponsorizat -

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-ar fi născut în secolul al XI-lea în satul Epivat din Asia Mică, într-o familie creștină bogată.

Se spune că la vârsta de 10 ani, în timpul unei slujbe, a fost impresionată de cuvintele din Biblie:

„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) 

Și tânăra Parascheva a decis să urmeze calea religiei. Povestea spune că și-a împărțit hainele săracilor nu o dată, ci de mai multe ori, spre nemulțumirea părinților care nu doreau ca fiica lor să ducă o viață ascetică. Copila a fugit de acasă pentru a merge la Constantinopol, unde s-a închinat la bisericile din capitala imperială, apoi a plecat la Ierusalim.

La vârsta de 25 de ani s-a întors acasă după o perioadă petrecută în pustiu, însă a murit doi ani mai târziu, fiind îngropată la malul mării.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Moaștele Sfintei Parascheva, sărbătorită în calendarul ortodox pe 14 octombrie, se află la Iași de 375 de ani

Ele au fost aduse în capitala Moldovei în vremea domnitorului Vasile Lupu și așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi, ca mai târziu să fie mutate în biserica Mitropoliei Moldovei.

Potrivit cronicilor bisericești, moaștele ar fi fost dăruite lui Vasile Lupu de către Patriarhia din Constantinopol după ce domnul Moldovei s-a angajat să achite datoriile Patriarhiei față de turci. Ele au fost aduse în țară împreună cu un hrisov semnat de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, considerat astăzi garanția autenticității moaștelor, care nu au fost niciodată supuse unor analize științifice.

La această sărbătoare din 14 octombrie, foarte mult mediatizată, participă în fiecare an sute de mii de credincioși ortodocși, unii stând la cozi zile și nopți întregi pentru a atinge moaștele Sfântei Cuvioase Parascheva, sperând că astfel Dumnezeu, sau chiar Sfânta, îi va ierta de păcate, îi va scăpa de sărăcie, îi va vindeca de boli, îi va ajuta să câștige la loto, bingo sau pariuri sportive, îi va ajuta să promoveze diverse examene la școală, îi va trimite în Rai, le va dărui bogății și miracole salvatoare etc. Pentru toate acestea, mulți dintre credincioși suferă, foamea, frigul, mizeria, setea și umilința. Majoritatea cred că Sfânta Cuvioasă Parascheva le va rezolva multe dintre problemele cotidiene și personale.

De buna credință a acestor oameni profită însă Biserica și Statul român care încurajează aceste practici doar pentru propriul interes economic care nu are nici în clin, nici în mânecă cu spiritualitatea.

- Continuarea după publicitate -

Aspectul  comercial al acestei sărbători nu este deloc de neglijat! Cifre oficiale arată că în fiecare an la cutia milei, așezată bineînțeles lângă moaștele Sfintei Parascheva, s-au adunat sute de mii de euro, iar Mitropolia Moldovei a câștigat din vânzarea diferitelor obiecte de cult, alte câteva sute de mii.

S-a constatat în urma statisticilor că această sărbătoare a Sfintei Cuvioasa Parascheva este cea mai mare „afacere” din România: peste 2.5 milioane de euro venituri pentru Mitropolia Moldovei în fiecare an și alte 2,5 milioane câștigate de Primăria Iași. Nu e usor să câștigi 5 milioane de euro, pe sărăcia asta, doar în câteva zile, în timp ce poporul adâncește din ce în ce mai mult în sărăcie și nici un miracol nu îl mai salvează!

Nu se obține atâta profit în nici o afacere din România, în acest moment, într-un timp atât de scurt, mare parte fiind profit neimpozabil pentru că așa cum știm, Sfânta Biserică este scutită de taxe.

Care sunt totuși beneficiile oamenilor, care se târăsc în coate și în genunchi pe ploaie și frig și care își mai golesc și portofelele?

- Continuarea după publicitate -

Nici unul! Pentru că adevărata credință poate exista doar în inima și sufletul oamenilor, în viața și faptele lor de zi cu zi, nu putem fi răi ca apoi să ne târâm pe pământ ca viermii cu speranța că ni se vor ierta păcatele. Cel mai simplu este să avem conștiința curată iar de rugat, ne putem ruga și în tihna casei noastre: „Dumnezeu e în noi și peste tot în afara noastră!”

Forța pentru a ne rezolva problemele, curajul de a le înfrunta, încrederea, respectul, demnitatea, le vom găsi doar dacă ne vom îndrepta sus frunțile, pentru că nu Dumnezeu ne vrea în coate și genunchi ci Biserica și politicienii! Biserica aurită, plină de bogății și de preoți ahtiați după bani se va îmbogăți și mai tare pe spinarea șubredă și bolnavă a bătrânilor și a celor disperați iar Statul ne va arunca doar câte un colț de pâine din când în când ca unor câini flămânzi și înfricoșați, ne va lega cu lanțurile umilinței și ale sărăciei pentru a ne putea mai ușor controla și mai ușor manipula după bunul său plac.

Să ne ridicăm genunchii și să ne îndreptăm coloana vertebrală, doar asta ne mai poate salva!

Aceste credințe, aceste rituri de a atinge moaștele vreunui sfânt, mulți fiind convinși că se va întâmpla un miracol, s-au transformat într-o mare și teribilă escrocherie a Bisericii Române cu acceptul tacit al clasei politice drept care biserica este singura instituție a statului român căreia nimeni nu îi poate controla bugetul, donațiile și cheltuielile.

- Continuarea după publicitate -

Sfânta Cuvioasă Parascheva împărțea săracilor totul, până și hainele sale, Biserica de astăzi face doar să ceară și să ia de la săraci! Cu ambele mâini!