Sergio Mattarella, reales președinte al Italiei

- Conținut sponsorizat -

Preşedintele italian Sergio Mattarella a fost reales sâmbătă, 29 ianuarie, pentru un al doilea mandat. Mattarella a trecut de cvorumul de voturi necesar și a acceptat postul: „Dacă e nevoie de mine, sunt prezent!”

La 21:30, ora Italiei, Sergio Mattarella va susține un scurt discurs public.

Sergio Mattarella, în vârstă de 80 de ani, al cărui mandat urma să se încheie pe 3 februarie, a fost reales pentru un al doilea mandat de şapte ani, obţinând 759 de voturi de voturi din partea celor 1.009 senatori, deputaţi şi responsabili regionali chemaţi să voteze.

Mattarella a exclus inițial posibilitatea să mai rămână în funcție pentru încă un mandat

Prim-ministrul Mario Draghi a avut o convorbire, sâmbătă, cu Mattarella şi i-a spus acestuia că trebuie să rămână în funcţie „pentru binele şi stabilitatea ţării”, a spus o sursă guvernamentală.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Această decizie este urmarea a cinci zile de impas în parlament, principalele blocuri politice fiind incapabile să se pună de acord asupra unui candidat de compromis care să obţină un sprijin larg din partea parlamentarilor.

- Mai multe după publicitate -