Se întorceau din Italia, dar vor ajunge acasă în sicriu. Două românce, lovite mortal de un tren

- Conținut sponsorizat -

O tragedie de nedescris a avut loc în județul Brașov, unde două românce, în vârstă de 55 și respectiv 67 de ani, care se întorceau din Italia împreună cu soții lor, au fost lovite mortal de un tren.

Cele două femei au coborât din mașină și intenționau să treacă șinele de cale ferată pentru a-și face nevoile în lanul de porumb, moment în care au fost lovite de un convoi feroviar.

„La data de 3 august a.c., în jurul orei 22.45, Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov a fost sesizată cu privire la un incident feroviar, produs pe calea ferată, situată între localitățile Cristian și Brașov”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

photo_2023-08-04_20-13-21
Două femei moarte după ce au fost lovite de tren pe calea ferată

Victimele, împreună cu soții lor, se întorceau din Italia și au oprit mașina pentru ca femeile să se deplaseze până într-un lan de porumb de lângă calea ferată.

Din păcate, neatenția și-a spus cuvântul, iar în momentul traversării liniei ferate au fost lovite de trenul Regio 11357 care circula de la Brașov către Zărnești.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, care s-au deplasat la fața locului, au constatat tragicul sfârșit al celor două femei.

„Noi am primit apelul, ne-am deplasat cu autospecială de intervenție, o descarcerare, un echipaj SMURD și 2 echipaje de la serviciul de Ambulanță, dintre care una cu medic.

La fața locului s-a constat decesul ambelor persoane”, a declarat, pentru mytex.ro, sergent major Kinga Bordea, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Polițiștii de la IPJ Brașov au demarat o anchetă pentru a afla exact circumstanțele în care s-a produs tragicul accident.