Șase muncitori români, trei bărbați și trei femei, și-au pierdut viața în noiembrie 2012, lângă Rossano, în Calabria, după ce mașina cu care se întorceau de la câmp a fost spulberată de un tren.
După 13 ani de la tragedie, Tribunalul din Castrovillari a decis să îi achite pe toți inculpații „pentru că fapta nu există”, o hotărâre pe care Angelo Broccolo, purtătorul de cuvânt al mișcării Unità Popolare, o numește acum „o rușine” și „o sentință halucinantă”, denunțând o justiție care, spune el, „sugerează de fapt că viața de muncă nu contează nimic”.

Cei șase erau muncitori agricoli români, angajați la cules de clementine. În ziua tragediei se întorceau acasă după o zi întreagă petrecută pe câmp.
Călătoreau cu un autoturism Fiat Doblò, care a fost surprins pe un punct de trecere peste calea ferată al liniei Metaponto–Reggio Calabria, amenajat pe un teren privat și dotat cu un gard cu poartă care dădea spre șoseaua națională 106.
Potrivit reconstrucției accidentului, două dintre persoane au coborât din mașină pentru a deschide poarta, pentru ca vehiculul să poată traversa liniile. Cei doi români au reușit să se salveze.
În timp ce autoturismul își începea traversarea, a fost surprins de trenul regional 3753 Sibari–Reggio Calabria.
Totul s-a petrecut într-o clipă: mecanicul trenului, probabil, a observat mașina pe șine doar în ultimul moment, iar impactul a fost inevitabil. Locomotiva a lovit cu putere autoturismul și l-a târât aproximativ 600 de metri, înainte ca garnitura să se poată opri. Pentru cei șase români nu a mai existat nicio șansă de supraviețuire.
Victimele erau toți muncitori agricoli, trei bărbați și trei femei. Familiile lor au decis ca trupurile să fie repatriate, iar funeraliile au avut loc în România, acolo unde cei dispăruți au fost plânși de cei dragi și înmormântați departe de locul unde munceau pentru o viață mai bună.
Printre cei decedați erau Manuela, de numai 18 ani și Dumitru, de 23, care formau un cuplu de mai bine de jumătate de an. Voiau să se căsătorească și erau la muncă, în Italia, pentru a strânge bani de nuntă.

Din punct de vedere juridic, cazul a fost încadrat ca „dezastru feroviar” și a ajuns în fața Tribunalului din Castrovillari. În boxa acuzaților s-au aflat tehnicieni și funcționari ai companiei Rete ferroviaria italiana (RFI), precum și un singur inculpat din afara structurii feroviare, Giuseppe Murrone.
Procesul a pornit de la concluziile expertului tehnic al Parchetului din Rossano și a durat ani de zile.
Colegiul de judecată – președintele Grimaldi și judecătorii Pugliese și Ferrante – a stabilit că nu există niciun raport de cauzalitate între conduita inculpaților și tragedia din 2012.
Judecătorii au constatat „piena regularitate” a trecerii peste calea ferată și a tuturor obligațiilor asumate de Rete ferroviaria italiana, sprijinindu-se și pe concluziile expertizei tehnice realizate pentru apărări de inginerul Antonio Consalvi. Potrivit sentinței, pasajul la nivel privat era autorizat în mod regulat, iar obligațiile de siguranță ar fi fost respectate.
Imediat după tragedia din 24 noiembrie 2012, compania RFI a declanșat oricum o revizuire generală a concesiunilor pentru trecerile la nivel private, ridicând standardele de siguranță pentru astfel de puncte de traversare.
Pentru familiile celor morți și pentru cei care privesc cazul din perspectiva drepturilor muncitorilor, sentința a lăsat însă un gust amar. Angelo Broccolo, purtătorul de cuvânt al mișcării Unità Popolare, și-a exprimat public indignarea față de acest final de proces.
„Au murit șase persoane, șase muncitori loviți de un tren în timp ce se întorceau de la muncă, dar ni se spune că fapta nu există!”, a declarat Broccolo, conform publicației L’ Eco dello Jonio, subliniind absurdul pe care îl vede în concluzia instanței.
El amintește, cu amărăciune, și timpul uriaș scurs până la verdict:
„Au murit traversând o linie ferată în urmă cu treisprezece ani. Deja acest lucru arată cum merg lucrurile pe aici, unde trec treisprezece ani ca să ai o sentință pentru moartea a șase ființe umane!
Pentru a ajunge, pe deasupra, la o concluzie halucinantă: nimeni nu are vreo vină pentru ce s-a întâmplat. Ba, să spunem lucrurilor pe nume în lumea asta: vinovați sunt chiar ei, cei care au murit întorcându-se de la muncă. Muncitori și străini!”.
Broccolo extinde critica la situația generală a muncii și a siguranței la locul de muncă în Italia:
„Să o spunem clar că în acest loc numit Italia trei muncitori pe zi nu se mai întorc acasă. Că vina stă tocmai în faptul de a fi lucrători și că a cere drepturi – în primul rând siguranță, și apoi sănătate, protecție socială, studiul – sunt lucruri considerate demodate.
Și atunci, cine are inimă, să plângă încă pentru aceste vieți și să nu uite că, dacă se întâmplă așa ceva, nu este un caz singular!”.
În viziunea sa, sentința din cazul muncitorilor români nu este o excepție, ci expresia unei lumi întregi care îi sacrifică pe cei care muncesc:
„Este regula unei lumi în care o justiție inumană scrie, de fapt, că viața celui care muncește nu contează nimic! Este o lume care trebuie schimbată, chiar și în numele acestor șase eroi ai vieții de zi cu zi, căzuți pentru a le garanta familiilor lor o viață mai bună!”.
În timp ce motivările sentinței urmează să fie făcute publice, rămâne rana deschisă a unei tragedii în care șase muncitori români au murit pe calea ferată, întorcându-se de la muncă, și în care, la capătul unui drum judiciar de treisprezece ani, nimeni nu este considerat responsabil.










