Șapte oameni intoxicați în Italia cu o plantă otrăvitoare confundată cu spanacul

- Conținut sponsorizat -

Șapte persoane sunt sub supraveghere medicală la Napoli, dintre care una în stare gravă, după ce s-au intoxicat mâncând mandragoră, o plantă otrăvitoare confundată deseori cu spanacul sau cu frunzele de sfeclă. Cei șapte au cumpărat planta respectivă din diferite aprozare deschise în localitățile Quarto și Monte di Procida (Campania), informează Corriere della Sera.

Șapte oameni sunt internați la Spitalul Santa Maria delle Grazie după ce au consumat frunze de mandragoră, plantă cumpărată la vrac, din localitățile menționate mai sus. Simptomatologia prezentată de cei șapte pacienți este caracteristică otrăvirii cu această plantă.

Investigații suplimentare sunt în curs de desfășurare, de către autoritatea locală de sănătate competentă și carabinierii companiei din Pozzuoli.

„Accidentul pare să se datoreze asemănării acestei plante cu spanacul comun, o greșeală făcută de vreun vânzător de legume local”, scrie pe rețelele sociale „Nessuno tocchi Ippocrate”, pagină dedicată cazurilor medicale.

Mandragora (Mandragora officinarum) este o specie de plantă erbacee, perenă, din zona mediteraneană. Această plantă are în afara solului o prelungire a rădăcinii înaltă de circa treizeci de centimetri, cu un miros foarte puternic, încrețită, crestată complet de frunze de la 5 până la 50 centimetri lungime. A se vedea mai jos:

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Mandragoră