Salvini la București despre românii din Italia: „Greșelile celor puțini nu trebuie să se răsfrângă asupra celor mulți”

- Conținut sponsorizat -

Matteo Salvini efectuează astăzi, 23 octombrie, o vizită de lucru în România, la București, unde s-a întâlnit cu ministrul de interne român, Carmen Dan. Împreună, au efectuat declarații de presă în care au expus obiectivele acestei întâlniri și rezultatul discuțiilor.

În cadrul declarațiilor de presă, după cuvântul ministrului Carmen Dan, Matteo Salvini a spus în legătură cu relațiile dintre cele două țări:

„Prietenia dintre poporul român și cel italian, dintre guvernele țării noastre, nu pot decât să se îmbunătățească, ambele țări suntem țări de frontieră și așteptăm ca Europa să își aducă o contribuție la îmbunătățirea securității interne.”

Despre românii din Italia, ministrul Salvini a declarat în cadrul conferinței de presă:

„În Italia, românii depășesc un număr de un milion de persoane și este evident că greșelile celor puțini nu trebuie să se răsfrângă asupra celor mulți care reprezintă majoritatea și mulțumesc autorităților române, serviciilor de securitate din România, care și-au adus mereu contribuția la identificarea răufăcătorilor. Mulțumesc de asemenea și pentru gradul de securitate pe care statul român îl asigură miilor de cetățeni și investitori italieni prezenți în România.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ministrul de Interne italian, care este și vice-prim ministru al Italiei, a ținut să puncteze în cuvântul său relațiile cu Uninone Europeană a celor două state:

„Voi aveți un sistem economic simplificat, sistem pe care vrem să îl introducem și noi în Italia, și, la fel ca voi, și guvernul italian are un raport complicat cu instituțiile europene în această perioadă. Am asigurat-o pe colega mea, în numele guvernului italian, că oricând noi vom susține dreptul suveran al poporului de a-și expune propriile opinii în Parlament fără ca din partea Bruxelles-ului să se înregistreze vreo opoziție.”

Matteo Salvini a pus în discuție problema deținuților din închisori:

„Ne-am gândit să organizăm o întâlnire împreună cu miniștrii de justiție român și italian pentru a aprofunda subiectul situației din închisori, o dezbatere comună asupra problemei aglomerării din închisori, situație cu care se confruntă atât România cât și Italia.”

În încheiere, Ministru de Interne al Italiei a mulțumit pentru primirea de care s-a bucurat în capitala română. În continuarea vizitei, Salvini se va întâlni cu vice-prim ministrul român, Ana Birchall.

- Continuarea după publicitate -

CONF. STAMPA MINISTERO DELL'INTERNO ROMENO (BUCAREST, 23.10.18)

In diretta da Bucarest, al Ministero dell’Interno romeno con la collega Carmen Daniela Dan.

Posted by Matteo Salvini on Tuesday, 23 October 2018

- Mai multe după publicitate -