Românul din Italia ucis în timp ce își proteja fiica a fost înmormântat. „Te-au smuls din viață în timp ce ne protejai”

Au trecut aproape două luni de la moartea tragică a lui Marius Adrian Dorobanțu, românul de 59 de ani care și-a pierdut viața în Italia, urma unei confruntări cu ginerele său, în timp ce încerca să-și protejeze fiica.

Familia, neputând transporta trupul neînsuflețit în România, deoarece acesta trebuie să rămână la dispoziția autorității judiciare, a organizat funeraliile în această dimineață, de 22 iulie, la ora 10:00, în sala de reculegere a Prosdocimo Funeral Home, de pe via del Turco din Pordenone.

Captură de ecran 2026-07-22 204418
Marius Adrian Dorobanțu, ucis în Italia de ginerele său. Sursa foto: Il Gazzettino

Soția sa, Felicia, copiii Andra și Bogdan, împreună cu nepoții, mama sa în vârstă și fratele lui, l-au comemorat printr-un mesaj sfâșietor publicat în anunțul funerar:

„Te-au smuls din viață în timp ce ne protejai viețile: ultimul tău, imens gest de iubire. Într-o zi ne vom regăsi, acolo unde durerea nu există și timpul nu ne mai poate despărți. Până atunci, vei trăi în noi, pentru totdeauna”.

Ginerele său, Fabrizio Barberini, în vârstă de 50 de ani, se află în arest preventiv, fiind acuzat de omor, menționează publicația Il Gazzettino.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tragedia s-a produs vineri, 29 mai 2026, după-amiază, într-o casă de pe via del Zuccolo

Fabrizio Barberini, un italian de 50 de ani, originar din Latina și stabilit de mai mult timp în fracțiunea Rorai Piccolo din Porcia, ar fi mers acolo pentru a discuta despre despărțirea de Andra Florina Dorobanțu.

Fiica victimei, în vârstă de 39 de ani, este mama a trei copii de 16, 7 și 4 ani. Relația dintre ea și Barberini ajunsese la final, însă tensiunile și resentimentele dintre cei doi ar fi rămas puternice.

Discuția s-ar fi transformat rapid într-o altercație. În timpul conflictului, bărbatul italian ar fi lovit-o pe fosta parteneră, după care ar fi părăsit pentru scurt timp locuința.

Femeia s-a încuiat în baie alături de cei trei copii. Tatăl ei a sosit ulterior pentru a-i veni în ajutor, iar între cei doi bărbați a izbucnit o confruntare.

Vecinii au auzit strigăte, iar la aproximativ 15:30 Andra Florina Dorobanțu a cerut ajutor prin numărul de urgență 112. La scurt timp, în zonă au ajuns mai multe echipaje de poliție.

Agenții l-au descoperit pe român inconștient, pe aleea exterioară care asigură accesul spre alte vile. Acesta avea leziuni grave la cap.

Polițiștii au început resuscitarea și au continuat masajul cardiac până la intervenția ambulanței și a personalului medical. Marius Adrian Dorobanțu se afla în stop cardiac, iar toate încercările de a-i salva viața au rămas fără rezultat.

În apropierea casei au fost descoperite cioburi și o sticlă spartă. De pe alee a fost ridicată, de asemenea, o piatră despre care anchetatorii au suspectat că ar fi putut fi folosită în timpul agresiunii.

Captură de ecran 2026-07-22 204320
Fabrizio Barberini și casa unde a avut loc tragedia. Foto: Messaggero Veneto

Potrivit Parchetului, Marius Adrian Dorobanțu ar fi murit din cauza traumatismelor suferite la cap, provocate cu o sticlă sau cu un alt obiect contondent.

În prezent este în desfășurare o procedură de administrare anticipată a probelor, obținută de apărarea lui Barberini, pentru clarificarea cauzelor decesului. Expertiza i-a fost încredințată medicului legist Carlo Moreschi, iar concluziile sale sunt așteptate în luna octombrie.