Românul din Italia care a ajuns să aibă 500.000 de euro datorie va fi ajutat de un italian să trăiască un Crăciun mai frumos

Într-un apartament din Ancona, o fetiță româncă va aștepta Crăciunul știind că tatăl ei, un bărbat de 44 de ani, are în bancă numai 7 euro și 86 de cenți și o datorie de peste jumătate de milion de euro.

Cu toate acestea, ea va ști și că, la sute de kilometri distanță, un necunoscut a decis să transforme disperarea lor în punct de pornire, nu în capăt de drum.

Cotidianul italian Il Resto del Carlino relatează povestea tatălui român, rezident în orașul italian Ancona, căsătorit și tată al unei fetițe, copleșit de o datorie de 517.665 de euro după închiderea firmei sale individuale în 2012, în urma falimentului unui client important și a unor creanțe mari care nu au mai fost încasate.

Conaționalul nostru s-a zbătut ani la rând să rămână la suprafață, dar datoria a continuat să crească, în timp ce veniturile sale au rămas modeste.

Când a ajuns în fața autorităților, în „bagaj” avea doar un salariu de muncitor pe perioadă determinată, un cont bancar aproape gol și un autoturism Lancia Y din 2001.

Tribunalul din Ancona i-a acordat lichidarea controlată a bunurilor: familia are recunoscută o sumă minimă de 1.535 de euro pe lună pentru nevoile esențiale, iar tot ce depășește acest prag, aproximativ 500 de euro, va fi plătit creditorilor timp de trei ani.

Mașina veche rămâne a familiei, pentru că este considerată indispensabilă pentru viața de zi cu zi: drumul la școală, la serviciu, pentru a nu trăi în izolare totală. Creditorii au 90 de zile la dispoziție pentru a depune cereri.

Pe cealaltă parte a acestei povești se află Stefano Gamberini, agent de comerț din Valsamoggia, în vârstă de 56 de ani.

Publicația italiană scrie că, de aproximativ cincisprezece ani, el și soția sa au renunțat la cadourile de Sărbători, aniversări și zile de naștere, transformând banii în ajutoare concrete pentru cei aflați în impas.

Când a citit despre „tatăl cu 7,86 euro în cont și o Lancia Y din 2001”, a simțit că a venit rândul acestei familii:

„Și eu trăiesc din comisioane. Anul acesta am avut trei luni cu salariu zero. Lumea noastră e făcută din urcușuri și coborâșuri. Nu mă plâng, dar tocmai de aceea cred că un gest de solidaritate este obligatoriu.”

El critică și ușurința cu care se risipesc bani pe lucruri inutile: „Aruncăm bani pe aperitive și tricouri de care nu avem nevoie. În loc să îi risipim, uneori ar trebui doar să dăm cinci euro cuiva care muncește din greu și abia supraviețuiește. Poate în ziua aceea mănâncă decent.”

În ochii lui, oameni ca tatăl român din Ancona sau cei care duc pizza la domiciliu, „oameni invizibili care doar supraviețuiesc”, sunt „noii sclavi” ai unei societăți care aleargă fără să se oprească.

„Este o situație pe care nu o poți ignora. Și da, i se poate întâmpla oricui din lumea afacerilor. Chiar și mie”, spune Gamberini.

Pentru familia din Ancona, lichidarea controlată nu șterge datoriile ca prin miracol, iar sprijinul lui Gamberini nu rescrie complet finalul.

Dar, la acest Crăciun, cei 7,86 euro din cont nu mai sunt doar simbolul eșecului, ci și punctul de plecare pentru o nouă șansă, în care legea și solidaritatea se întâlnesc pentru a nu împinge un tată și o fetiță în prăpastie.