Românii plecați la muncă în străinătate nu mai cred într-un viitor românesc. „Am plecat de la sapă, acasă nu aveam niciun viitor”

- Conținut sponsorizat -

„Sincer să fiu, în acest moment nu (mă întorc în România – n.r.)! Am tot ce-mi trebuie, îmi pot permite să le întrețin pe mama și pe bunica în țară, am aici tot ce nu am avut eu înainte. Poate când voi ieși la pensie, peste vreo 30 de ani, dacă România mai evoluează. Deși, mă doare să spun acest lucru, în România nu văd nici un viitor.”

Este declarația lui Alin Daniel Horopciuc, un tânăr de 33 de ani din județul Ialomița care se află în Belgia de 11 ani. Povestea sa este prezentată pe scurt de Europa FM și prezintă un adevăr trist pentru țara noastră, acela în care mulți dintre românii care muncesc și trăiesc în străinătate nu mai cred într-un viitor decent în România.

Alin a plecat la 22 de ani din România și nu avea niciun ban în buzunar, nu terminase nici școala măcar, dar în 11 ani de muncă în Belgia a reușit să-și deschidă două afaceri acolo: un restaurant cu cafenea și un complex sportiv. A avut și eșecuri, inițial, când a intrat în lumea afacerilor, dar asta nu l-a descurajat. În schimb, el susține că în România nu ar fi putut reuși așa ceva.

„Am plecat de la sapă, cred că nu aveam nici un viitor. Mă doare sufletul să spun, dar ăsta este simplul adevăr. Nu cred că aveam ocazia să fiu unde sunt astăzi”, spune Daniel citat de Europa FM.

Tot ce-l mai leagă acum de România este mama sa și nu intenționează să se întoarcă prea curând, nu în condițiile în care se trăiește în prezent în țară.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Lipsa banilor a împins-o și pe Georgiana Oprea să emigreze în Italia, care muncește de doi ani la Roma

În urma sa, în țară, a rămas soțul și fetița lor și nu trece zi în care tânăra femeie de 35 de ani să nu le simtă dorul dar fără aceste sacrificii fiica lor nu ar putea avea un viitor decent.

„Lucram până la epuizare și cu toate astea nu-mi ajungeau banii. Am plecat în necunoscut. Fetița are 11 ani, e un copil minunat. Îți rupe sufletul să vezi atâta maturitate la un copil de 11 ani. Zice… lasă, mami, că fiecare zi care trece aduce mai aproape sosirea ta acasă și că nu o să mai pleci. Îmi dau seama că și noi, ăștia tinerii, ăștia care lucrăm afară, suntem la fel de fragili ca bătrânii de care avem grijă acasă. Mă autoeduc în fiecare zi să fac față. Dacă nu ești optimist, nu faci față afară. Dacă nu iei un pic în glumă viața asta… că dacă o iei în serios, ești mort. Sincer, aș vrea să mă întorc acasă dar, deocamdată, nu am casa mea. Aș vrea să schimb un pic mentalitatea românului… că merge și așa. Nu, la mine, ori merge, ori nu merge!”, declară Georgiana Oprea pentru sursa citată.

Dar tu? Tu ai de gând să te întorci în România? Da sau nu? De ce?

Așteptăm răspunsul tău argumentat pe adresa de email contact@rotalianul.com sau prin mesaj pe pagina Rotalianul – Revista românului din Italia.

Citește și ce spun românii din Italia despre întoarcerea în România

- Mai multe după publicitate -