Românii din Italia care au suferit de Covid-19 povestesc prin ce au trecut în timpul bolii

Pandemia de coronavirus care a afectat lumea în ultimele luni de zile ne-a demonstrat că mulți dintre români nu cred în ceea ce nu văd. Nu cred că acest virus există, au dubii sau chiar sunt convinși că este o manipulare mondială pusă la cale de forțe oculte care are ca scop reducerea populației și alte aspecte în detrimentul oamenilor. Ceea ce este cel mai grav însă este faptul că cei care neagă existența virusului nu respectă nici regulile de prevenție punând astfel în pericol sănătatea celor din jurul lor. Recent, pe grupul Facebook ROMÂNII DIN ITALIA, cineva a pus o întrebare: „Rog respectos ca macar 1% din cei depistati cu celebrul virus, repet, depistati POZITIV, nu din auzite, sa ne povesteasca pe scurt simptomele pe care le-au avut si trait pe propria piele si cum s-au vindecat. Daca este posibil cu dovezi.”

Nu a durat mult și comentariile românilor care au suferit sau mai suferă încă de această boală nu au întârziat să apară:

„Simptomele sunt ca ale unei răceli, doar că nu am gust și miros. Încă nu sunt vindecată. Soțul şi fiica se simt mai bine, eu mă reprind mai greu. Nici eu nu cunoşteam pe nimeni infectat, dar sincer nu aș vrea să mai aud de această boală”, a scris Liliana.

Soțul Danei înfruntă chiar acum această boală și ea a povestit care sunt simptomele lui: „Începe cu frisoane, stare generală rea, se ridică febra, începe tusea, plămânii încep să te doară, greutate la respirat, pierzi gust și miros… În stare mai gravă poate apărea embolia pulmonară. Soțul meu este momentan pozitiv și aceasta sunt simptomele lui. Cu tratamentul adecvat acum a început să se simtă mai bine.”

Lenuța mărturisește și ea: „Am fost internată în luna aprilie cu această problemă. Simptomele au fost în felul următor: m-a durut foarte tare în zona spinării, oboseam foarte tare când vorbeam. Mai mult de două cuvinte nu reușeam să articulez. Apoi mi-am pierdut gustul și mirosul. Parcă mâncam și beam otravă. Dragilor, nu este de glumă! Eu m-am simțit foarte, foarte rău. La fel ziceam și eu înainte să mă îmbolnăvesc, că nu cunosc pe nimeni infectat, dar am ajuns în cele din urmă să mă îmbolnăvesc. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Este cumplit!”

- Continuarea după publicitate -

Și Marius tot în luna aprilie a suferit de Covid-19. Despre experiența prin care a trecut povestește: „Eu am fost pozitiv în luna aprilie. Nu mia-am pierdut nici gustul și nici mirosul. Oboseala este caracteristică acestui virus chiar și la cei cu forme lejere, cum a fost cazul meu. Mă simțeam foarte obosit începând cu două săptămâni înainte de a fi testat pozitiv… deci pe toată durata perioadei de incubație a virusului și mai ales o lună după cele două teste negative. Practic după ce am fost declarat vindecat oboseala a mai durat încă o lună, asta în măsura în care plămânii mei nu au fost afectați în niciun fel, vă puteți da seama că o persoană care are nevoie de spitalizare va avea consecințe mult mai grave și pe o perioadă mai lungă de timp.”

Mara a făcut parte dintre „negaționiști”, asta până s-a infectat ea și întreaga familie, de Covid-19: „Adevărat… eu spuneam la fel… până am pățit-o toți patru, adică eu, soțul și copiii, cel mic și cu mine am fost cel mai  gravi. Repet, am fost o negaționistă a acestui virus…”

Oana a ales să scrie pe larg toate simptomele pe care le-a avut: „O să vi le scriu în ordinea apariției: durere în gât suportabilă, oboseală și ușor dezechilibrată ( nu m-am prins, am continuat să merg la job) apoi, după câteva zile nasul roșu pe interior și parcă ar fi fost mai rigid, durere de cap, de mușchi, de gât, uscăciune pe nas și gură, dezechilibru. Febră nimic în toată perioada, dar nici febrila nu prea sunt de felul meu. După câteva zile a debutat o tuse cu stropi, ceva scurt ce nu poți controla, apoi tuse gen lătrat, respirație mai grea și uneori zgomotoasă și fără saturație de oxigen scăzută. Apoi am pierdut gustul și a doua zi mirosul, cred că pe la vreo 9 zile de la debut, e greu să-mi dau seama ca număr de zile, simptomele au apărut progresiv. Tusea nu era continuă, ci când și când în zi, dar suficient cât să recunosc că nu sunt în regulă și să fiu convinsă că am categoric virusul. Vocea seacă sau spartă, habar nu am cum exact dar era modificată. Tusea a mai durat, când și când, cam o lună, chiar mai mult și gustul mi-a revenit greu, chiar și acum este modificat (simt un gust chimic, am schimbat pasta de dinți și apa de gură, dar nu ele sunt cauza). Mirosul a revenit încet, încet, cam în două – trei săptămâni.”

Prin comentariul ei, Oana se adresează în mod direct persoanei care a publicat cererea: „Și cam ce dovezi ar trebui să îți aducă omul care a fost sau este bolnav?? Și mai ales pentru ce să ți le aducă? Pentru a te convinge pe tine că există sau nu acest virus? Dacă nu crezi ești liber să nu crezi, roagă-te doar sa nu dai „bonjour” cu El într-o dimineață, după aceea n-o să mai ai nevoie de dovezi de la alții!”

Comentariile care neagă existența noului tip de coronavirus sunt într-adevăr mai puține, dar unele dintre ele destul de vehemente:

„Cei ce declară că au avut nu mai mințiți mincinoșilor!”, a scris Adi. „De când atâta tam-tam cu așa zisul virus am călătorit zilnic în toată Europa, vacanțe peste vacanțe în care am interacționat cu sute de oameni și am fost printre mii de oameni care la rândul lor au interacționat cu alții. De la femeia de la curățenie până la milionari, directori de firme internaționale, nu cred în așa ceva. Părerea mea tot acest tam-tam e pentru a obliga lumea la un așa zis vaccin pentru a micșora populația în următorii 20 de ani la un 40%. În schimb ar putea să se voteze o lege la nivel mondial în care să se pună limită de 1-2 copii într-o familie apoi obligatoriu fertilizare.”

Nu știm exact de unde și-a luat Adi informațiile acestea, dacă sursa este credibilă sau nu, dar suntem absolut convinși că nimeni nu va muri din cauza măștii de protecție, a spălatului des pe mâini, folosirii dezinfectanților și păstrării distanței fizice între persoane. Ba dimpotrivă, aceste măsuri pot salva sănătatea și chiar viața celor din jurul nostru, dacă de noi înșine prea puțin ne pasă.