Durerea familiei Suciu este enormă deoarece, în urmă cu numai câteva zile, fusese înmormântată și mama lui Dumitru, tatăl tânărului de 31 de ani care a dispărut sub apele râului Po din Italia în cursul zilei de duminică, 27 iunie 2021.
Felix Suciu, numele tânărului român, se afla pe malul râului menționat mai sus, în localitatea Boretto din provincia Reggio Emilia (Emilia-Romagna) împreună cu tatăl său, unchiul său, Emil Bondrea, și alte rude, pentru a petrece o zi în aer liber și la pescuit.
Potrivit publicației Il Resto del Carlino, trecuseră numai câteva zile de când bunica lui Felix fusese înmormântată, iar tatăl lui și alți membri ai familiei au propus să meargă cu toții să petreacă duminica pe malul râului.
Era circa ora 14:00 când undița lui Emil a căzut în râu, iar acesta a intrat în apă pentru a recupera-o, dar curenții puternici din acea zonă l-au tras la fund.
Felix n-a stat deloc pe gânduri și a sărit și el în apă pentru a-și ajuta unchiul, dar curenții l-au tras și pe el sub apă și a dispărut complet, împreună cu Emil.
Rudele au cerut imediat ajutorul autorităților, iar la fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de paramedici, pompieri cu scafandri, precum și un elicopter, care au început să caute trupurile conaționalilor noștri în apele râului.
După circa două ore, trupul fără viață al lui Emil Bondrea, în vârstă de 58 de ani, a ieșit la suprafață în aproape același loc în care s-a petrecut tragedia.
Corpul lui Felix Suciu, însă, era de negăsit și căutările au durat aproape două zile. Până când, în urmă cu câteva ore, scafandrii au găsit și recuperat din apele râului Po și trupul său.
Potrivit aceleiași publicații, Il Resto del Carlino, corpul neînsuflețit al tânărului a fost găsit pe fundul râului, în apropierea pompelor de drenaj, la mică distanță de punctul în care a fost văzut ultima dată, când a sărit în apă pentru a-și ajuta unchiul.
Emil și Felix erau rezidenți în localitatea Sorbolo din provincia Parma, la distanță de circa 20 de minute cu mașina de locul unde au decis să meargă la pescuit, și lucrau amândoi ca șoferi de camion.