Româncă venită în Italia pentru o vacanță, s-a stabilit în această țară și a construit o afacere de succes

- Conținut sponsorizat -

Claudia Sofran, o româncă din Italia care trăiește de 14 ani la Terni, provincia cu același nume din Umbria, a reușit să construiască o bază solidă de clienți în domeniul esteticii și are o poveste de succes care poate fi inspirațională pentru mulți dintre noi.

334545372_222509633607529_136156515335607304_n
Claudia Șofran a construit o afacere de succes în Italia. Foto: pagina Facebook „Estetica Diva”.

Recent, relatează cotidianul digital Terni Today, ea a inaugurat un nou salon de estetică în zona periferică a orașului, la câțiva pași de locația anterioară, însă într-un spațiu mai mare, mai luminos și mai vizibil.

Claudia a povestit toate etapele prin care a trecut pentru a-și extinde afacerea «Estetica Diva», cu ajutorul profesionistelor Sofia Perotti, Jessica Cappoccetti și Aurora Marcelli:

„Am venit în Italia pentru o vacanță. Am decis să rămân deoarece m-a cucerit complet. Am învățat limba italiană trăind printre oameni, lucrând într-un magazin și, în același timp, am finalizat studiile universitare în România, terminând experiența în pedagogie și psihologie de la distanță”, a declarat românca noastră.

„Am fost mereu atrasă de lumea esteticii. După ce mi-am obținut diploma, nu am intrat în cariera didactică. Aveam alte aspirații, așa că am urmat cursuri la Leo School, cu intenția de a deschide propriul meu salon. La teorie am adăugat practica prin experiențe de lucru și stagii în sector”, a mai precizat Claudia.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu opt ani în urmă, conaționala noastră a făcut primul ei pas ca antreprenor: „Un pas important în viața mea profesională, numind activitatea Diva, evocând ceva ce văzusem în România și care m-a impresionat pozitiv. Am stat patru ani în centrul orașului, apoi m-am mutat în Borgo Rivo și acum sunt aici în noul salon.”

352414313_166869439514545_8007661056093178724_n
Salonul Estetica Diva al româncei Claudia Șofran. Foto: pagina Facebook „Estetica Diva”.

Motivația pentru schimbare a fost dorința de extindere și de a atrage un număr mai mare de clienți.

„Am luat această decizie mizând pe un local care are o lumină și o vizibilitate diferite. Avem aparatură pentru tratamente de riduri, masaje reductorii și drenante. Avem și echipamente specializate în podotehnică. Angajamentul a fost întotdeauna maxim pentru a satisface fiecare client, punând accent pe calitate”, a subliniat ea.

Claudia accentuează faptul că în spatele succesului său este un efort de echipă, mereu în pas cu ultimele tendințe din domeniul esteticii.

WhatsApp Image 2023-06-09 at 09.11.02
Echipa Estetica Diva. Foto: ternitoday.it

„Bărbații cer masaje decontracturante pentru spate, epilare cu laser și tratamente faciale. Publicul nostru este destul de divers”, a adăugat ea.

- Continuarea după publicitate -

În sfârșit, Claudia a dorit să transmită un mesaj: „A te bucura de un moment de relaxare, indiferent de tratamentul ales, este obiectivul pe care îl avem pentru fiecare client care se deconectează de la viața de zi cu zi, de la rutină pentru a ne vizita.

Am început de la 28 de metri pătrați pentru a ajunge la 180. Un obiectiv important atins cu sacrificii, pasiune și atenție la detalii.

Cele mai grele și provocatoare ascensiuni sunt cele care te duc – sau te fac să vezi – cel mai frumos peisaj”.