O femeie în vârstă de 47 de ani, de naționalitate română, a fost salvată de la înec de un șofer de autobuz italian, la Falconara Marittima, provincia Ancona (Marche). Conaționala noastră se află în stare gravă la spital, informează QDM Notizie.
Românca se afla în mare, în stare de inconștiență. După ce i-au fost aplicate metodele de resuscitare a revenit la viață, dar a fost internată oricum pentru sindrom de înec și intubată în cadrul secției de terapie intensivă de la spitalul Torrette din Ancona.
Riccardo Bargilli, în vârstă de 52 de ani, din Falconara, este șofer la „Conerobus”, firma de transport urban din Ancona. Duminică, în jurul orei 16.00, era pe porțiunea de plajă din apropierea pasajului Tramontana când a văzut silueta unei femei în mare.
Bărbatul, împreună cu o prietenă în compania căreia se afla, a ajuns imediat la ea și a scos-o din apă. Era inconștientă și înghițise deja o mare cantitate de apă. A început să-i facă masaj cardiac și o manevră care să o facă să expulzeze măcar o parte din lichidul pe care îl ingerase.
„Femeia era cianotică și nu era conștientă – își amintește Bargilli – dar încet-încet am reușit să o facem să respire și să arunce afară o cantitate bună de apă. Nu vorbea, dar revenise la viață.”
„Nu neg că mi-a fost frică, dar am încercat să rămân calm și echilibrat pentru a putea interveni eficient”, a mai adăugat șoferul italian care în trecut a fost carabinier.
Viața nu ar trebui să-i mai fie în pericol, dar pentru medicii starea femeii rămâne una deosebit de gravă.