Româncă prinsă pe un aeroport din Italia cu 126 de plăcuțe de aur nedeclarate în valoare totală de 33.000 de euro

- Conținut sponsorizat -

O româncă în vârstă de 39 de ani, aflată în tranzit pe Aeroportul Guglielmo Marconi din Bologna, Italia, a fost prinsă transportând 460 de grame de aur nedeclarat.

FINANZA-MARCONI
Plăcuțele de aur găsite asupra româncei.

Captura a fost efectuată de către militarii Comandamentului Provincial al Gărzii Financiare din Bologna, în colaborare cu funcționarii vamali aeroportuari, în cadrul unui plan structurat de acțiune destinat combaterii traficului ilicit, informează Il Resto del Carlino.

În bagajul conaționalei noastre, care urma să se îmbarce într-un zbor către București, au fost descoperite 126 de plăcuțe de aur de diferite greutăți, având o valoare estimată la aproximativ 33.000 de euro.

il-mezzo-chilo-d-oro-in-lingotti-da-10-grammi-sequestrato-all-aeroporto-di-bologna
Plăcuțele de aur găsite asupra româncei.

Niciunul dintre aceste lingouri nu fusese declarat autorităților, ceea ce a determinat aplicarea unor sancțiuni severe.

Potrivit legislației în vigoare, omisiunea declarării operațiunii de export va atrage o amendă care poate fi până la 40% din valoarea aurului nedeclarat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Legea stipulează că orice persoană care deține sau transferă aur peste granițe sau efectuează tranzacții comerciale cu aur în Italia trebuie să declare operațiunea către Banca d’Italia, dacă valoarea acestuia depășește 12.500 de euro.

Această acțiune face parte dintr-un efort concertat al Gărzii Financiare și Agenției Vamale și a Monopolurilor din Italia de a intensifica controalele pentru a preveni și combate traficul ilicit prin aeroporturile internaționale.