Funcționarii de la Agenția de Accize, Vamă și Monopol (Agenzia delle Accise, Dogane e Monopoli cu acronimul ADM) de pe aeroportul din Pisa au descoperit recent în bagajul unei românce, care se îndrepta spre România, suma de 59.000 de euro, bani nedeclarați.
O bună parte din acești bani i-au fost confiscați femeii, informează Pisa Today, deoarece depășea suma maximă cu care se poate ieși din Italia fără a fi declarată.
Potrivit paragrafului 1 al articolului 3 din Decretul Legislativ 19 nr. 195 din 19/11/2008, „Oricine intră sau iese de pe teritoriul național (al Italiei, dar este valabil și pentru alte țări UE, inclusiv România – n.r.) și transportă bani în numerar în valoare egală sau mai mare de 10.000 de euro, trebuie să declare această sumă la Agenția Vamală.”
În cazul în care o persoană încearcă să iasă sau să intre în Italia cu o sumă care depășește valoarea de 10.000 de euro, explică specialiștii de la platforma italiană pe teme legale Altalex.com, riscă să-i fie sechestrată jumătate din suma în exces, în funcție de valoarea totală a acesteia.
De exemplu, dacă suma în exces nu depășește 10.000 de euro peste cei 10.000 de euro care nu trebuie declarați, poate fi sechestrați maxim 30% din suma în exces plus o amendă de maxim 10% din aceeași sumă.
Astfel, în cazul în care cineva încearcă să treacă frontiera cu 15.000 de euro, riscă să rămână fără 30% (1.500 de euro) din cei 5.000 de euro în plus și să ia și o amendă de 500 de euro.
Dacă suma în exces depășește 10.000 de euro peste limita de 10.000 de euro impusă, atunci suma sechestrată poate ajunge la un total de 50% din suma în exces, iar amenda la 30% din suma excesivă.
Așadar, cine trece vama cu 59.000 de euro nedeclarați, riscă să-i fie sechestrați 24.500 de euro din aceștia (50% din 49.000 de euro, suma în exces peste 10.000 de euro) și să primească și o amendă de până la 14.700 de euro (30% din suma excesivă).
Acesta din urmă a fost și cazul conaționalei noastre care a fost depistată pe aeroportul din Pisa cu 59.000 de euro la ea în numerar, în timp ce voia să urce într-un avion spre București.
Funcționarii vamali din aeroport, în colaborare cu agenții de la Garda Financiară, au oprit-o pe femeie din drum și i-au confiscat ulterior 24.500 de euro din suma totală pe care o avea la ea, deoarece nu a putut justifica acești bani cu documente valide.