Pentru prima dată în Italia, un nou medicament, Imlifidază, capabil să distrugă anticorpi, a fost utilizat pentru a permite Mihaelei, o femeie în vârstă de 43 de ani, de origine română, cu domiciliul în Umbria, să se supună transplantului de rinichi așteptat timp de 13 ani. O noutate absolută la nivel național, menționează publicația Padova Oggi.
Meritul revine Spitalului Universitar din Padova. În conferința susținută în această dimineață, miercuri 14 decembrie, medicii italieni au prezentat inovațiile farmacologice adoptate în cazul de față, care sunt capabile să distrugă anticorpii pentru a împiedica organismul să respingă un rinichi recent transplantat.
Mihaela a primit noul rinichi pe data de 1 noiembrie, la Unitatea medicală de Operații Complexe de Chirurgie Transplant Renal și Pancreas din Padova, condusă de prof. dr. Paolo Rigotti.
Femeia româncă aștepta de 13 ani un transplant din cauza unui grad extrem de ridicat de imunizare care a făcut imposibilă găsirea unui donator compatibil, întrucât avea niveluri foarte mari de anticorpi HLA, molecule recunoscute drept străine de sistemul nostru imunitar și organismul ei respingea imediat organul transplantat.
Intervenția a fost posibilă datorită Imlifidazei un medicament aprobat de EMA (Agenția Europeană a Medicamentului), dar care nu este încă pe piață. În acest caz avizul în favoarea utilizării a fost obținut de la Comitetul de etică al spitalului din Padova și a fost utilizat pentru prima dată în Italia.
Același medicament, utilizat pentru a împiedica organismul să respingă un rinichi recent transplantat, a fost utilizat până acum doar în alte 8 cazuri din întreaga Europă.
Mihaela, foarte emoționată, a povestit în cadrul conferinței de astăzi: „Eu sunt demonstrația că nimic nu este imposibil, am crezut mereu în minuni, atât de mult încât nu m-am comportat niciodată ca o persoană bolnavă.
Când m-au sunat pe 31 octombrie spunându-mi că era un rinichi pentru mine, nu am crezut, până la punctul în care am continuat să calc (Mihaela călca rufe când a fost sunată de la spital – n.r.) până când m-au sunat înapoi să-mi conforme din nou. Acum am o nouă viață.”
Luca Zaia, președintele Regiunii Veneto a declarat în cadrul conferinței:
„Felicitările mele merg către Spitalul Universitar din Padova, unde a avut loc transplantul din ultimele zile, către profesorul Paolo Rigotti și personalul său, către directorul general, Giuseppe Dal Ben, precum și către Centrul național de transplant.
Asistența medicală din Padova este deosebit de prolifică și ca număr, atrăgând numeroși pacienți chiar și din afara regiunii, în special pentru transplanturi. Chiar anul acesta am putut sărbători piatra de hotar a celor 3.000 de transplanturi de rinichi efectuate la Padova.
Veneto, în 2021 s-a clasat pe primul loc în Italia la numărul de transplanturi de la donatori vii, cu 74 de acte chirurgicale, dar e și lider în clasamentul național al transplanturilor de pancreas, cu 20 de pacienți; printre pozițiile de vârf și în toate celelalte domenii chirurgicale.
Este cu adevărat o mândrie să poți da o viață nouă celor care suferă, datorită donatorilor și eforturilor cadrelor medicale. În urma acestei operații, de exemplu, femeia care a primit organul nu numai că nu va mai avea nevoie de dializă, dar va putea reveni la o viață normală.”