Un cetățean italian, Francesco Thiela, în vârstă de peste 70 de ani, a obținut despăgubiri record de la Tribunalul Gorj, în valoare de 675.000 de euro.
Francesco Thiela a fost victima unei înșelăciuni comise de Simona Mărgaian, o gorjeancă cu 40 de ani mai tânără ca el, cu care bărbatul italian a avut o relație, relatează Gazeta de sud.
Începând din anul 2017, Simona Mărgaian l-a convins pe italian să îi transfere diferite sume de bani, promițându-i că îi va deveni soție.
Însă, promisiunea nu a fost îndeplinită, iar italianul a rămas fără banii din cont. Ca urmare, a apelat la avocați și a depus o plângere la procurori.
După un proces judiciar, Tribunalul Gorj a pronunțat verdictul luni, 20 noiembrie 2023:
Românca a fost condamnată la 5 ani de închisoare și are obligația de a achita daune de peste 675.000 de euro, plus 10.000 de euro daune morale.
Instanța a impus sechestrul pe toate bunurile imobile ale femeii, patru locuințe și terenuri situate în Gorj, București și Constanța, pentru a asigura plata despăgubirilor.
Este de menționat că decizia Tribunalului Gorj nu este definitivă, existând posibilitatea apelului.