Româncă moartă în Italia sub privirile soțului său. O zi de relaxare s-a transformat într-o tragedie

O femeie de naționalitate română, care lucra ca vânzătoare ambulantă la pieţele săptămânale din localitatea Follonica, regiunea Toscana din Italia, a murit duminică, 21 septembrie, după ce a suferit o problemă medicală în timp ce făcea baie în mare, informează publicația Il Tirreno.

Peste câteva zile, și anume miercuri, 24 septembrie, ar fi împlinit 64 de ani

Potrivit relatărilor, femeii, pe nume Teodorina Mihăilă, i s-a făcut rău pe când făcea baie în mare, în zona plajei Tre Palme.

Soţul ei se afla pe plajă, dar se îndepărtase puțin pentru a face o scurtă plimbare în momentul în care ea a intrat în apă pentru o baie.

La un moment dat, mai multe persoane aflate în apropiere au observat că femeia leșinase în apă şi au intervenit rapid, scoţând-o la ţărm.

Pe plajă se afla, la acel moment, şi un medic care a participat la manevrele iniţiale de resuscitare.

Martorii au sunat de urgență la 118 și  la faţa locului s-au deplasat o ambulanţă şi elicopterul medical Pegaso2.

Trei medici aflaţi la bordul elicopterului au fost coborâţi cu troliul pe plajă pentru a continua manevrele de resuscitare.

În pofida tuturor eforturilor, nu s-a mai putut face nimic pentru a salva viața conaționalei noastre și medicii au fost nevoiți să constate decesul.

La locul tragediei a intervenit şi poliţia locală din Follonica.

Cadavrul a fost transferat la morga din Grosseto, rămânând la dispoziţia magistraţilor în aşteptarea avizului procurorului pentru a fi returnat familiei în vederea organizării funeraliilor.