Un tragic accident rutier, care s-a soldat cu moarte unei femei, a avut loc în seara zilei de duminică, 8 octombrie 2023, în localitatea italiană Castelvetro din provincia Modena, în regiunea Emilia-Romagna.
Potrivit publicației locale Modena in Diretta, victima este Ana Maria Botezatu, o tânără româncă în vârstă de 29 de ani, rezidentă în localitatea Scandiano din provincia Reggio Emilia.
Tragedia s-a petrecut în jurul orei 19:00 de ieri, pe via Sapiana din localitatea menționată mai sus, în apropiere de numărul civic 24.
Din primele informații reiese că autovehiculul cu care conaționala noastră călătorea ca pasageră – o dubă Fiat Ducato – a derapat de pe carosabil, din motive în curs de verificare încă, și s-a izbit violent de un stâlp de pe marginea drumului.
Impactul puternic a dus la încarcerarea femeii între caroseria deformată a vehiculului și stâlpul de ciment, provocându-i astfel decesul pe loc.
Echipele de salvare au intervenit rapid la fața locului, fiind chemat inclusiv un elicopter medical. Din nefericire însă, personalul medical nu a putut să salveze viața tinerei românce.
Șoferul autovehiculului, în schimb, un bărbat de 41 de ani a cărui naționalitate nu a fost făcută publică încă, a scăpat cu viață și nu este în pericol de moarte, deși a fost rănit în urma impactului.
Se pare că acesta a reușit să iasă singur din dubă și, ulterior, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Echipa de descarcerări a pompierilor a intervenit de asemenea la fața locului pentru a extrage trupul neînsuflețit al româncei noastre dintre fiarele contorsionate ale dubei.
Alți automobiliști aflați în trecere au declarat că au rămas îngroziți după ce au asistat la scenele îngrozitoare, la sirenele stridente și la aterizarea elicopterului medical.
Carabinierii au intervenit și ei la locul accidentului pentru a efectua investigațiile de rigoare. Potrivit unor verificări preliminare, se pare că nu au fost implicate alte vehicule în tragicul incident.