O femeie de 61 de ani din comuna Negomir, sat Paltinu (județul Gorj), a reclamat că a fost agresată de soțul ei, în urma unui conflict izbucnit din cauza banilor pe care i-ar fi câștigat la muncă în Italia, potrivit unei informări a poliției.
Sesizarea a fost făcută duminică, 4 ianuarie 2026, iar cazul este relatat de Gazeta de Sud, care citează un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean din Gorj.
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au stabilit, din primele verificări, că incidentul ar fi avut loc în aceeași zi, în jurul orei 19:00, la domiciliu.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în ziua de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 19:00, femeia, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi avut un conflict spontan cu soțul său, în vârstă de 66 de ani, pe fondul unor neînțelegeri privind suma de bani pe care aceasta a câștigat-o din munca prestată în Italia.”
Conform IPJ Gorj, în timpul conflictului, „bărbatul și-ar fi lovit soția cu pumnul în zona capului, ar fi tras-o de păr și lovit-o cu piciorul în zona înferioară a corpului”. Femeia nu a cerut să fie dusă la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și „rezultă că există risc iminent”, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile împotriva bărbatului.
Totodată, femeii „i-a fost adusă la cunoștință măsura de protecție privind monitorizarea electronică, dar aceasta s-a opus”, au mai transmis reprezentanții IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie.










