Româncă întoarsă din Italia, ucisă și jefuită de un vecin. Cadavrul a fost găsit de copiii ei abia întorși din Germania

- Conținut sponsorizat -

Brutala crimă s-a petrecut în județul Iași, în seara zilei de 18 decembrie, când o femeie, care a lucrat în Italia și a decis să se întoarcă în țară, a fost ucisă fără milă de un vecin pe care l-a surprins în curtea ei.

Victima, în vârstă de 62 de ani, locuia în localitatea Podu Iloaiei și, în urmă cu un an de zile i-a murit soțul, relatează Știrile Pro TV.

Cu câteva ore înainte de a fi ucisă, femeia fusese la biserică pentru a face pomana de un an pentru sufletul soțului ei, iar pe stradă s-a întâlnit cu un vecin, un bărbat în vârstă de 48 de ani care are deja antecedente penale pentru tâlhărie.

„În seara zilei de 18 decembrie, în jurul orelor 19:30, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței victimei din localitatea Podu Iloaiei cu scopul de a sustrage bunuri. În curte a surprins victima, pe care a început să o lovească cu pumnul și să o împingă în bucătăria imobilului. După suprimarea vieții victimei, inculpatul a sustras din locuință bani și un telefon”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procuror Iași

Bărbatul a furat tot ce a putut fura și a părăsit locul faptei, dar la scurt timp după aceea la locuința femeii de 62 de ani a sosit fiica victimei, care și-a găsit mama fără suflare, în bucătărie, și a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Au găsit-o… copiii au venit din Germania și au găsit-o moartă în casă, plină de sânge”, a declarat o localnică pentru sursa citată.

„Probabil (a omorât-o – n.r.) pentru bani, pentru cerceii din urechi, că am înțeles că ar fi stat de vorbă în ziua aceea cu dânsa. Femeia era venită din Italia de un an și ceva și, ce-o fi zis, că poate are bani”, a spus o altă femeie din Podu Iloaiei.

„Femeia era singură, bărbat-su murise și ea a fost plecată în Italia. Avea și fată, și băiat, plecați în Germania”, a povestit o altă localnică.

„A intrat acolo în casă la ea și a omorât-o, i-a trimis feciorul de unde lucrează niște bani că, nah, sărbătorile…”, a mai spus și un alt vecin.

O ambulanță a intervenit în scurt timp la fața locului, dar paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața femeii tâlhărite, iar polițiștii, sosiți și ei la locul crimei, au dat startul unei anchete.

- Continuarea după publicitate -

Polițiștii l-au găsit ulterior pe criminal plimbându-se liniștit pe străzile din localitate și l-au pus sub arest. Anchetatorii spun că acesta avea în buzunare aproape 15 000 de lei, bani furați de la femeia ucisă.

Individul riscă acum până la 25 de ani închisoare, dacă va fi declarat vinovat.