Roxana Mărăcineanu, născută în 1975 la Bucureşti, a fost numită, marţi, 4 septembrie, ministru al Sporturilor în Guvernul francez, în locul Laurei Flessel, informează digi24. Roxana a fost campioană mondială la 200 metri spate din 1998 şi vicecampioană olimpică din 2000.
Fosta titulară a acestui portofoliu, Laura Flessel, a dimensionat citând motive personale, informează presa franceză.
Roxana Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, la Bucureşti şi a emigrat în Franţa în 1984. În 1998, la Perth, Roxana Mărăcineanu a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit tilul mondial la nataţie. În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu.
Din 2004, când s-a retras din activitatea sportivă, Roxana Mărăcineanu a fost consultant la posturi TV şi a îmbrăţişat şi o carieră politică, fiind consilier regional în Île de France (regiunea Parisului). Ea este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger.
Fosta înotătoare face o comparaţie între imigranţii de astăzi din Franţa şi cei din vremea când e ajuns pe teritoriul acestei țări:
„Pentru mine, Franţa este o ţară gazdă. Este imaginea pe care o aveau părinţii mei: au venit pentru asta şi nu au fost dezamăgiţi. Astăzi, mulţi vin şi sunt dezamăgiţi. Am impresia că am fost răsfăţaţi de cei care ne-au primit atunci, iar asta mi-a permis să fiu cine sunt astăzi. Dar lucrurile s-au schimbat mult. M-a durut inima când am fost la prefectură pentru permisul de conducere şi i-am văzut pe cei care făceau cozi cu zilele pentru un act, fără a avea nici măcat un pahar de apă. Au trecut părinţii mei prin aşa ceva şi eu am uitat? Nu cred. Cei care vin astăzi nu au şansa noastră. Franţa poate fi în acelaşi timp atât de primitoare, dar şi atât de rece”, a afirmat ea.