O româncă rezidentă în provincia Salerno (Campania) a fost judecată de două ori în cinci ani pentru abandon de minori, după ce a plecat de acasă lăsându-și copiii singuri, ba chiar în mijlocul drumului. Tribunalul pentru Minori a decis recent să încredințeze copiii bunicii din partea tatălui.
Povestea a început în anul 2015, când femeia de naționalitate română, după moartea partenerului său, un italian din Salerno, a decis să-și abandoneze cei doi copii, un băiat și o fată, pe marginea drumului. La fața locului a sosit bunica paternă care a decis imediat să-i ia acasă la ea pe nepoți, relatează Onda News.
Bunica s-a adresat atunci Tribunalului pentru Minori, iar în anul 2019 judecătorii i-au încredințat nepoții în mod legal. Doar că mama s-a întors atunci în localitate și a făcut apel cu pretextul că dorește să-și ia copiii. Ea a povestit că soacra și cumnata au înstrăinat-o în mod intenționat de copiii ei. De asemenea, românca a declarat și că a subit violențe din partea soacrei sale.
Curtea de Apel din Salerno i-a dat dreptate mamei, iar bunica a pierdut asistența maternală. Numai că românca nu a fost consecventă și a plecat din nou, lăsând copiii singuri. Bunica a făcut recurs la decizia Curții de Apel și copiii i-au fost din nou încredințați.