O româncă din Italia a născut cel de-al nouălea copil. „Este pentru prima dată când avem un astfel de caz aici”

- Conținut sponsorizat -

O româncă în vârstă de 37 de ani, rezidentă la Serravalle di Carda (Apecchio – Marche), a născut zilele trecute cel de-al nouălea copil, la secția de obstetrică a spitalului din Urbino. Mariana Dantiș este căsătorită cu Săndel Tănase Dantiș, pădurar, de aceeași vârstă cu ea și sunt în Italia de 10 ani.

„Este pentru prima dată când aducem pe lume al nouălea copil al unui cuplu. Totul a mers bine. A fost o mare bucurie pentru întreaga secție”, a spus medicul Angelo Condemi, citat de Il Resto del Carlino.

Medicii au declarat, de asemenea, că totul a decurs excelent şi că micuţul cântărea la naștere 3,44 kg. Ei au adăugat că va creşte bine și frumos, dat fiind că este un copil perfect sănătos şi cu mare poftă de mâncare.

Ceilalţi opt copii ai Marianei și ai lui Săndel au mers cu toții la maternitate să-şi vadă frăţiorul. Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 23 octombrie, şi a fost emoţionată. Copiii au făcut cunoşinţă cu bebeluşul, care se numește Ioan şi şi-au putut îmbrăţişa mama.

„Cea mai mare este Alexandra, are 17 ani şi urmează cursurile liceului din Urbino. Urmează Nicolae, 15 ani, care urmează cursurile școlii Itis din Urbino, specializarea electronică, apoi Xenia, 13 ani, clasa a VIII-a, urmată de Ecaterina, 12 ani, apoi Iosif, 9 ani, Maria, 8 ani, Teodor, 4 ani şi Veronica, 2 ani. Ultimul este Ioan, care a sosit aproape în acelaşi timp cu ziua de naştere a tatălui său, pe 24 octombrie”, a precizat proaspăta (din nou) mămică.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Ceilalți opt copii ai cuplului de români. Sursa foto: Il Resto del Carlino

Întrebată care este idealul său de familie, Mariana a răspunde fără ezitare: „Eu şi soţul meu am fost binecuvântaţi cu darul de a fi oameni cu o sănătate excelentă. Suntem încrezători în viitor şi nu ne este frică de muncă. Folosim aceste daruri pentru a forma o familie minunată şi reuşim acest lucru.”

Familia are venituri decente și drept urmare nu s-a adresat niciodată autorităţilor italiene şi nu a solcitat niciun sprijin financiar de la primărie.

„Nu am cerut nimic de la nimeni, pentru că încercăm să ne descurcăm singuri pentru toate nevoile copiilor. Nu este uşor, dar dulceaţa şi energia pe care ne-o oferă ne permit să atingem orice obiectiv.

Unele familii ne oferă uneori mâncare şi noi le mulţumim pentru că, evident, mâncarea este întotdeauna binevenită. Am înţeles că nouă copii sunt o excepţie în Italia, dar nu şi pentru noi”, a mai afirmat Mariana.

Între timp, românca s-a întors la familia ei din Serravalle di Carda împreună cu micuţul Ioan. La întoarcere, tatăl şi fraţii le-au pregătit o mică petrecere de bun venit.

- Mai multe după publicitate -