O femeie română din Padova își caută cu disperare fratele care a fost adoptat de o familie de italieni când era foarte mic. „Eu aveam doar 11 ani când l-au luat, el 2, aș vrea tare mult să îl regăsesc.”
Ana, originară din București, are acum 36 de ani, iar fratele său, Ioan Bogdan, a fost dat spre adopție unui cuplu de italieni în anul 1996, de atunci i s-au pierdut urmele. „Se numeau Laura și Franco”, doar atât își amintește Ana despre părinții adoptivi ai lui Bogdan, care acum ar avea vârsta de 25 de ani. „Singurul lucru care mi-a rămas de la el este o fotografie în care i se poate vedea părul cârlionțat și ochii mari și căprui.”
Despre ea și fratele ei, Ana a povestit celor de la Fanpage:
„Provenim dintr-o familie numeroasă – a povestit Ana – eram mulți copii, iar părinții noștri munceau din greu ca să putem avea cele necesare. Tatăl meu, după revoluția din 1989, și-a pierdut locul de muncă, iar în anii imediat următori eram nevoiți să mâncăm la cantinele pentru săraci. Chiar în acea perioadă mama mea a rămas din nou însărcinată. Ar fi vrut să facă un avort, dar nu putea, pentru că a realizat prea târziu că aștepta un copil.”
Ioan Bogdan s-a născut în anul 1994 la București și este ultimul dintre 7 frați. Când avea 2 ani, un medic din spitalul în care s-a născut, le-a propus părinților să-l dea în adopție unui cuplu de italieni. Pentru Bogdan a însemnat începutul unei noi vieți, pentru Ana, sora lui mai mare, o rană care nu s-a vindecat încă.
Amintirile Anei despre frățiorul său
„Eram eu cea care aveam grijă de el – povestește Ana – îi schimbam scutecul, îi dădeam de mâncare, până într-o zi, când a dispărut fără urmă. Îmi amintesc că părinții mei ne-au trimis la țară în acea zi și când ne-am întors acasă, Ioan Bogdan nu mai era, dispăruse pur și simplu! Aveam doar 11 ani, dar a fost un șoc, o traumă pe care nici acum nu o pot depăși.”
Ana adaugă: „Din ceea ce am aflat eu, au venit și l-au luat o pereche de italieni, iar data nașterii a fost probabil schimbată, pentru a i se pierde urma. Am încercat să caut documentele prin care s-a înregistrat adopția dar nu am găsit nimic care să mă ajute să aflu identitatea părinților adoptivi. Singurul lucru pe care l-am aflat în ultimii ani de la mama mea sunt numele celor doi: Laura și Franco.”
Întrebările Anei încă nu își găsesc răspuns:
„De ce l-au luat tocmai pe fratele meu? În România au existat și continuă să existe mii de copii abandonați în orfelinate. De ce nu l-au luat pe unul dintre ei?”
Dosarele a mii de adopții încheiate înainte de 1998 au dispărut. România a introdus între timp o nouă legislație privind adopțiile, care reglementează printre altele dreptul copiilor adoptați de a-și cunoaște originile. De asemenea, părinții biologici sau rudele apropiate pot solicita informații în ce privește adopția, indiferent dacă a fost una națională sau internațională, rudele pot și au dreptul să știe cel puțin dacă cel adoptat este încă în viață.
Din păcate pentru Ana, Autoritatea Română pentru Protecția Drepturilor Copilului nu are în arhivele sale dosarele adopțiilor încheiate înainte de anul 1998. Cu numai câțiva ani în urmă, România a admis că nu mai are informații despre 1500 de copii dați spre adopție familiilor din străinătate.
În căutarea lui Ioan Bogdan: „Aș vrea doar să știu dacă fratele meu este bine”
„Am decis să mă mut în Italia cu speranța de a-mi găsi fratele” – spune Ana. „În tot acest timp n-am încetat să mă gândesc o clipă la el. L-am căutat pe Facebook, dar fără rezultate până acum, dar sper că prin publicarea poveștii mele Bogdan se va recunoaște și îmi va da un semn de viață. Nu știu dacă părinții săi adoptivi i-au spus vreodată adevărul despre trecutul lui, intenția mea nu este să-i rănesc sau să le creez probleme – concluzionează Ana – aș vrea doar să știu dacă fratele meu este bine.”
Dacă aveți informații care ar putea să o ajute pe Ana să-și găsească fratele, sunteți rugați să contactați redactorii Fanpage scriind pe adresa de email: segnalazioni@fanpage.it.