Româncă din Italia, infarct în autobuz sub privirea îngrozită a fiicei sale. Salvată de agenții de la Poliția Locală

O femeie în vârstă de 52 de ani și de naționalitate română a fost salvată de o patrulă a Poliției Locale din orașul italian Reggio Calabria, după ce a suferit un infarct în fața fiicei sale, în timp ce călătorea cu un autobuz al companiei de transport public ATAM, pe faleza Falcomatà.

Potrivit publicației locale Calabria Reportage, incidentul s-a petrecut recent, când femeia a pierdut cunoștința și a fost găsită de agenți într-o stare critică, fără reacție la stimuli și cu ochii și gura închise.

Alertat de șoferul autobuzului, personalul medical de urgență de la 118 a oferit instrucțiuni telefonice echipei de poliție ajunsă la fața locului.

Femeia a fost așezată pe podeaua autobuzului și a fost supusă unui masaj cardiac și respirație gură la gură timp de circa 15 minute.

Odată resuscitată, ea a început să respire autonom și a fost predată echipei medicale de pe ambulanță, care a sosit între timp la fața locului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Paramedicii au transportat-o ulterior pe conaționala noastră la Spitalul GOM pentru tratament suplimentar.

Din fericire, primele informații indică faptul că femeia nu a suferit leziuni permanente.

Intervenția poliției a fost puțin complicată din cauza stării de agitație extremă a fiicei de 19 ani a victimei, care era prezentă în autobuz alături de mama sa.

Comandantul Poliției Locale, la aflarea veștii, a felicitat patrula pentru rapiditatea și competența de care au dat dovadă, lăudându-le sângele rece, abilitățile umane și cunoștințele avansate în acordarea primului ajutor.