Mioara Verman este din Galați și de 25 de ani trăiește la Torino, unde are propriul său atelier de croitorie.
Creatoare de modă și croitoreasă desăvârșită, a fost recunoscută de marii profesioniști din orașul piemontez, în prezent făcând parte din Consiliul Director al CNA Torino, cea mai mare asociație din domeniul artizanatului, comerțului și întreprinderilor mici și mijlocii.
În cadrul acestei confederații, Mioara Verman este președinta CNA Federmoda din Torino, care cuprinde sectoarele: textile, îmbrăcăminte, încălțăminte, blănuri, croitorie.
În Italia, românca a creat Verman Style, în domeniul modei. Într-un interviu realizat de fotoreporterul român Mihai Bursuc, ea a povestit cum și-a descoperit pasiunea pentru croitorie:
„Practic a fost un accident, am căzut la un examen în timpul studiilor și tatăl meu, ca să mă pedepsească, m-a dus să lucrez în vacanță la un prieten foarte bun care avea un atelier de croitorie la Galați.
Credea că-mi face o neplăcere și că-mi dădea o lecție, dar de fapt, da, mi-a dat o lecție foarte importantă, mi-am descoperit o pasiune de care n-am mai fost abandonată.”
După această experiență inițială, Mioara Verman s-a implicat din ce în ce mai mult în pregătirea sa în acest domeniu, descoperind arta croitoriei și a creației de noi modele vestimentare.
„Faptul că îmi puteam crea singură modele de rochii unice, diferite de cele pe care le purtau prietenele mele, m-a entuziasmat foarte tare.”, a recunoscut creatoarea româncă.
Deși a avut posibilitatea de a-și schimba traiectoria în ce privește munca sa, Mioara nu a renunțat la croitorie, unicul domeniu care i-a adus satisfacții la sfârșitul fiecărei zile din viața sa.
În Italia, deși la început a pășit cu teamă în acest sector al modei, atât de bine dezvoltat, persoanele din jurul său au încurajat-o să nu-și abandoneze pasiunea. A lucrat la început într-o croitorie, unde a fost imediat apreciată.
Apoi, de-a lungul anilor, a schimbat mai multe locuri de muncă și a învățat din fiecare experiență ceva nou, care i-a desăvârșit profesionalismul.
În anul 2007 și-a deschis propriul atelier de croitorie, denumit Sarta Expert”, unde creează și realizează îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii.
„Din prima zi când am ajuns în Italia nu m-am simțit deloc străină și nu m-am comportat niciodată ca o străină, mi-a fost simplu și ușor să găsesc curajul și forța de a deschide o activitate proprie.”
În 2020 s-a înscris în CNA și a participat la Torino Fashion Week, după care a fost aleasă ca președintă a CNA Federmoda, care cuprinde sectoarele: textile, îmbrăcăminte, încălțăminte, blănuri, croitorie.
De-a lungul carierei sale, Mioara Verman a participat la numeroase defilări de modă în Italia și a primit mai multe premii.
„Satisfacțiile sunt infinite pentru că de fiecare dată când realizezi un articol de îmbrăcăminte primești simpatia și afecțiunea clientului. Când văd satisfacția în ochii clienților pentru mine este cel mai mare câștig”, a mărturisit ea.
Din păcate, din ce în ce mai puțini tineri se apropie de această frumoasă meserie: „Este o meserie complexă, cere un timp foarte lung de pregătire, iar tineretul caută azi meserii care se învață imediat, ca o aplicație pe telefon, dar meseria nu e o aplicație. Totuși, sunt optimistă, încerc să explic clienților mei tineri care este adevăratul mister al acestei meserii.”
Ani întregi de muncă, de pregătire profesională continuă, s-au adăugat pasiunii pentru croitorie și dragostei pentru frumos. Toate împreună încununează cariera româncei Mioara Verman, care face cinste comunității de români din Italia.
Video, mai jos: