„Doamna Selene mi-a lăsat totul pentru că eram singura care avea grijă de ea.”
Așa s-a apărat în tribunal miercuri, 20 ianuarie 2021, o îngrijitoare română din Italia care a moștenit toată averea persoanei asistate și pe care verișorii pensionarei o acuză de exploatarea patrimonială a acesteia în calitate de persoană vulnerabilă. Notarii care s-au ocupat de acte și medicul de familie al bătrânei sunt de altă părere însă.
Povestea îngrijitoarei românce și a bătrânei pe care o asista, Selene Pozzari, v-am relatat-o inițial în articolul „O badantă română din Italia a moștenit averea bătrânei asistate. „Prefer să-i rămână Corneliei, decât rudelor” la data de 18 octombrie 2020. În jurul acelei dăți, judecătorul a decis ca pe 20 ianuarie 2021 să aibă loc prima audiență din acest proces. Verișorii Selenei, care a murit în luna mai 2019, s-au constituit parte civilă și sunt reprezentați de avocatul Francesco Chiodi, în timp ce conaționala noastră este apărată de avocatul Raffaella Buondonno.
În cursul audienței de ieri, Cornelia a avut ocazia să se apere de acuzațiile care i se aduc și să explice instanței de judecată cum a ajuns să devină moștenitoarea averii deținute de bătrâna de 84 de ani. Românca a spus că a început să lucreze pentru acea bătrână în septembrie 2013 prin intermediul unei agenții, dar din decembrie 2014 aceasta a fost angajată direct de pensionara italiană. Conform celor relatate de îngrijitoare, până la sosirea ei de Selene se ocupa soțul unei verișoare de-ale acesteia.
„S-au certat din cauza unor neînțelegeri legate de bani. El avea un cont comun cu ea (cu bătrâna – n.r.), dar a luat niște bani de acolo și i-a pus în contul său personal”, a povestit Cornelia.
„La început Nene, așa cum o o chemam eu, îmi dădea un salariu de 1 000 de euro, plus 200 de euro pentru nopțile de sâmbătă, când rămâneam să dorm la ea. Apoi, de comun acord, m-am mutat definitiv la ea. Nene, care în 2012 a suferit un ictus ce i-a afectat brațul și piciorul drept, nu avea curaj să stea singură noaptea. În ce privește medicamentele, lua doar un antidepresiv o dată pe zi și seara lua un somnifer. I le dădeam eu. Din martie 2014 rămâneam chiar și duminica, în timp ce în concediu mă duceam când ea se interna într-o structură de reabilitare. Se întâmpla o dată sau de două ori pe an”, a mai adăugat românca.
Așadar Elia, cum o alinta bătrâna pe Cornelia, primea un salariu net de circa 14 000 de euro pe an și se ocupa de tot: avea grijă de Selene, avea grijă de casă, gătea, făcea curățenie, călca și gestiona, de asemenea, toată partea financiară.
„Mă duceam în bancă și scoatem bani din contul ei, plăteam lumina, gazul, apa, taxele pentru structura de reabilitare, diferitele cheltuieli și actele de caritate pe care Nene le făcea: în 2015, de exemplu, cu chitanțe eliberate pe numele ei, a donat 750 de euro către diferite asociații onlus și a adoptat două fetițe la distanță. Mă ocupam tot eu de plăți. Ea, de fapt, ieșea foarte puțin din casă”, a mai spus Cornelia în fața judecătorului.
„Nene avea niște veri de gradul întâi și al doilea, dar ei veneau să o vadă odată la două-trei luni. Vizitele lor erau doar de curtoazie”, a mai precizat îngrijitoarea.
În 2014, Selene a decis să-i facă o surpriză conaționalei noastră și să o numească moștenitor unic asupra averii pe care o deținea, așa că a chemat un notar acasă la ea.
„Notarul mi-a cerut cartea de identitatea. Mă-ntrebam de ce, dar Nene mi-a explicat totul mai târziu. Mi-a spus că eram singura care avea grijă de ea”, și-a amintit Cornelia.
În luna noiembrie din 2017 Selene a decis, de asemenea, să-i doneze îngrijitoarei sale apartamentul din provincia Cremona în care locuiau, apelând și de această dată la un notar, Laura Genio.
„Eu n-am cerut niciodată nimic și nu am căutat să obțin nimic de la nimeni. Am plătit eu înmormântarea. Relația noastră a fost frumoasă, eram ca mamă și fiică”, a mai adăugat Cornelia în audiența de ieri.
Cu toate acestea, verișorii bătrânei decedate o acuză pe româncă noastră că a profitat de starea de vulnerabilitate și de lipsa de luciditate a Selenei pentru a rămâne cu averea acesteia, deși nu există nicio dovadă în acest sens. Mai mult, atât cei doi notari care s-au ocupat de acte, cât și medicul de familie a bătrânei au declarat că aceasta era foarte aptă din punct de vedere mental.
Declarațiile acestora în articolul: O badantă română din Italia a moștenit averea bătrânei asistate. „Prefer să-i rămână Corneliei, decât rudelor