Româncă din Italia agresată de iubitul de 84 de ani. I-a spart nasul după o ceartă și a amenințat-o cu cuțitul

- Conținut sponsorizat -

Un pensionar italian, în vârstă de 84 de ani și rezident în localitatea Atina din provincia Frosinone (Lazio) este anchetat de carabinieri pentru violență domestică după ce și-a agresat concubina.

Potrivit ziarului Corriere della Sera, în urmă cu câteva seri, bătrânul i-a spart nasul femeii, o româncă în vârstă de 64 de ani, apoi a amenințat-o cu un cuțit.

Conaționala noastră s-a speriat atunci și a fugit imediat în mijlocul străzii, strigând după ajutor, iar vecinii au alertat imediat forțele de ordine.

Sosiți la locuința celor doi, carabinierii l-au arestat pe pensionar și l-au condus la cazarmă pentru interogatoriu, în timp ce femeia a fost condusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Bătrânul a apărut apoi, a doua zi, în fața judecătorului pentru anchete preliminarii, care a validat arestul și i-a interzis acestuia să se mai apropie de femeia română.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Judecătorul a mai dispus, de asemenea, să fie aplicată o ulterioară măsură de protecție pentru femeia română, care constă în purtarea, din partea bătrânului, a unei brățări electronice de monitorizare a locației acestuia.

Potrivit sursei citate, italianul de 84 de ani era văduv și tocmai se întorsese din Elveția, unde a lucrat mulți ani, când s-a cunoscut cu românca noastră.

Cei doi au decis apoi să se mute împreună și totul părea să meargă bine la început, dar de la o vreme încoace bărbatul a început să devină tot mai agresiv și gelos cu concubina sa.

Cu atât mai mare a fost șocul pentru femeie, cu cât nu se aștepta la o reacție atât de violentă de la bărbatul de care se îndrăgostise și pe care-l îngrijea, mai precizează ziarul italian.

„Era un cuplu extrem de liniștit, rareori îi vedeam prin localitate și duceau o viață foarte retrasă. El, după moartea soției, și-a făcut o nouă familie alături de femeia aceasta mult mai tânără. Și poate că tocmai acesta a fost motivul certurilor”, a declarat edilul localității Atina, Adolfo Valente.

- Continuarea după publicitate -

În timp ce carabinierii îi instalau bătrânului brățara electronică de monitorizare, acestuia i-au dat lacrimile și i-a întrebat: „Dar chiar așa periculos sunt?”

Sunteți victimă sau martor la scene de violență domestică?

Vă reamintim datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.