O româncă a deschis un bar în Italia în plină pandemie. Cum îi merge afacerea după un an de zile

- Conținut sponsorizat -

Corina Avîrvarei, o româncă în vârstă de 37 de ani și stabilită în Italia, la Bergamo, de circa 19 ani, și-a deschis anul trecut un bar în acest oraș, deși lumea se afla în plină pandemie.

Curajoasă și mereu drăguță cu toată lumea, conaționala noastră a povestit pentru publicația locală Prima Bergamo cum a evoluat afacerea ei și cum îi merge la un an după ce a decis să facă acest pas uriaș.

Corina Avîrvarei în fața barului ei, „La Coquette”, din Bergamo. Foto: primabergamo.it

„Am început încet, nu mă cunoștea nimeni. Oamenii treceau prin fața barului și se uitau înăuntru, curioși, iar eu zâmbeam și salutam. După câteva zile, câteva persoane au început să intre. Primele încasări erau de câteva zeci de euro, nu chiar mare lucru, dar era nevoie de răbdare”, și-a amintit românca.

Corina a venit în Italia inițial numai pentru câțiva ani, cu intenția de a aduna bani pentru a-și plăti studiile universitare, dar viața a luat o cu totul altă întorsătură, iar planurile ei s-au schimbat.

„Am ajuns la Brescia în urmă cu 19 ani. Planul meu era să lucrez în Italia doi sau trei ani, apoi să mă întorc în România și să continui facultatea. Cu banii câștigați mi-aș fi plătit studiile. Intrasem la facultatea Economie a Turismului din București, dar familia mea nu avea posibilitatea să-mi plătească școlarizarea”, a mai adăugat ea.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„În schimb, nu m-am mai întors în România. Am lucrat mereu în provincia Bergamo, în restaurante, pizzerii, baruri. Visam să deschid un local al meu. Uitându-mă pe internet, am observat oferta asta. Chiria era acceptabilă și am venit s-o văd”, și-a mai amintit.

„Într-o zi am venit cu proprietarul barului Tasso, unde am lucrat, și ne-am așezat pe micul zid din față. Mie îmi plăcea locul ăsta, iar el mi-a confirmat că este un loc bun, așa că m-am hotărât”, a mai spus ea.

Barul deținut de românca noastră, denumit „La Coquette”, se află pe via Pignolo, la nr. 55, și are recenzii foarte bune din partea celor care i-au călcat pragul.

„Ambient cu adevărat primitor, emană o pozitivitate care nu se găsește niciunde altundeva”, a scris Fabio Vavassori pe pagina Facebook a barului La Coquette.

„Vibrații pozitive, îl iubesc”, a precizat și Paola Longhi.

- Continuarea după publicitate -

Românca noastră a povestit de asemenea și despre o doamnă, necunoscută la acea vreme, care trecea în fiecare zi cu mașina prin fața barului ei, iar când se oprea la semafor, o saluta: „Eu îi răspundeam la salut, îi zâmbeam, până când, într-o zi, a venit pe jos să bea o cafea. Am devenit prietene.”

O vecină de-ale Corinei a „adoptat-o” chiar, îi face cumpărăturile, iar multe persoane trec pe la barul ei pur și simplu pentru a saluta-o. Atât de îndrăgită a devenit în numai un an de zile.

„Barul meu este destinat în special micului dejun. Sunt atentă la lucrurile de calitate, la dulciuri, brioche mai degrabă decât Madeleine, dar vreau să cresc cu aperitive și prânzuri, chiar și la pachet. Desigur, nu este ușor pentru că angajarea unei persoane e foarte costisitoare… Rămâne de văzut, deocamdată sunt fericită, pentru acest prim an, de rezultatul obținut, de acest sentiment de apartenență la un loc care e compus mai ales din persoane, chiar dacă sunt departe de țara mea”, a mărturisit conaționala noastră.

- Continuarea după publicitate -

„Aici mă simt acasă, e o senzație care mă face să lucrez cu multă pasiune, care mă face să deschid barul cu bucurie în fiecare dimineață”, a mai spus Corina Avîrvarei.