La sfârșitul lunii ianuarie, Mirela Mentel, proprietara unei florării din Roma, originară Bacău, a câștigat premiul „Wedding Award 2023” la categoria „Decorații florale”, oferit de portalul internațional matrimonio.com. Este vorba de una din cele mai importante recunoașteri la nivel național pentru calitatea serviciilor oferite în domeniul nunților. Firma româncei e recunoscută astfel drept una din cele mai bune companii de profil din Italia.
„Este un premiu care ne-a luat prin surprindere și ne-a bucurat. Portalul respectiv nu este doar în Italia, e un site internațional. O dată pe an, ei fac clasamentul general, iar în 2023 putem spune că munca noastră a fost încununată! Am obținut maxim de punctaj de la toți clienții, cinci stele! Magazinul nostru, Eden Fiori, și-a început activitatea în 2005, au trecut deja 18 ani, deci putem spune că e ca un cadou de majorat”, spune Mirela Mentel, într-un interviu pentru Rotalianul.
Recenziile primite de la clienții satisfăcuți, majoritatea italieni, demonstrează pasiunea pe care românca o depune în munca ei
„Mirela este o adevărată artistă a florilor, s-a ocupat în totalitate de aranjamentul floral la nunta noastră și a ținut cont perfect de stilul pe care îl doream”, scrie Roberta, care și-a sărbătorit nunta în septembrie 2022.
„Nu poți să-ți dorești mai mult: un vis devenit realitate”, notează Georgiana.
Erika povestește: „Voiam ceva simplu, dar elegant, iar Mirela a înțeles imediat stilul pe care ni-l doream. Am rămas uimită de frumusețea florilor, în ziua aceea specială. Buchetul meu era extraordinar, foarte elegant, luminos. La fel și decorațiile din biserică!”.
O altă mireasă povestește surpriza avută, când a văzut buchetul pentru prima oară: „O emoție de nedescris, se vedea că în spate era o muncă plină de pasiune și dragoste. Mulțumesc pentru că ați dat nunții noastre culoare și parfum!”
Povestea Mirelei, una de succes
Mirela Mentel e originară din Bacău și a ajuns în Italia în urmă cu 25 de ani. Povestea ei de succes începe în urmă cu 18 ani, odată cu câștigarea unui proiect de finanțare destinat străinilor care vor să-și deschidă o firmă la Roma.
„Nu am început de la zero, ci mai jos de zero! Nu știam nimic despre flori, a fost o probă de curaj! Ideea ne-a venit, mie și soțului, din dorința de a schimba ceva în viața noastră, de a ieși din rutină. Era un moment în care ceea ce făceam nu ne mai aducea satisfacții. Am pornit pe o stradă total necunoscută mie, la acel moment”.
Au deschis astfel afacerea la periferia capitalei, iar primii ani, recunoaște Mirela, nu au fost deloc ușori
„A fost o perioadă chiar când pierdusem speranța că va fi bine. Eram descurajată, dar nici nu voiam să arunc pe geam 4 ani de sacrificii. Așa că, încet, încet, am mers înainte”.
Acei ani au fost cei mai grei, pentru că era nevoie de sacrificii, pentru a atrage clientela, pentru a răspunde cerințelor. „Erau zile de foc cu 5, 6 nunți în fiecare sâmbătă. Dormeam 2-3 ore pe noapte, mai ales în weekend. Dar nu ne permiteam să refuzăm pe nimeni”.
La început, românca recunoaște că nu știa nici numele în italiană al fiecărei flori sau fiecărei plante. Chiar dacă cumpăra reviste și studia diferite aranjamente, unele tehnici rămâneau „secrete”, existau „goluri care trebuiau umplute”. De aceea, Mirela și soțul ei, Cristi, au început să studieze și să se înscrie la cursuri de perfecționare recunoscute. A fost o investiție necesară, care le-a dat posibilitatea să aibă o bază temeinică în meserie.
„Am terminat mai întâi cursul bază de florist european, atât eu, cât și soțul, Cristi. Apoi am făcut alte cursuri tematice: buchete în trend, Wedding, iar acum am început cursul avansat cu un adevărat guru în domeniul nostru, Gregor Lersch!”
Nu e vorba doar despre flori, ci despre tehnică, structură, simț estetic și răbdare. Și multă muncă, pentru că ziua de lucru începe deseori la ora patru, la piața de flori, pentru a cumpăra materia primă.
„Suntem mereu pe fugă, mereu încercăm să oferim maxim la nivel de servicii. Punem suflet în ceea ce facem. Eu nu mă uit la bani, ci mai degrabă vreau ca să iasă totul perfect. Un exemplu: bugetul este discutat cu clientul cu săptămâni, luni înainte. Apoi, prețurile pot crește, dar noi menținem acordul, chiar dacă uneori câștigul nostru se micșorează”.
Un punct de reper în cartier
Odată cu trecerea anilor, magazinul Eden Fiori a devenit un punct de reper în cartier, o garanție a calității, dar și a căldurii cu care cuplul de români își tratează fiecare client.
„Avem clienții noștri fideli, care vin la fiecare sărbătoare, zi de naștere, de Sfântul Valentin, de Ziua Mamei sau de Ziua Femeii. Practic, am crescut odată cu clienții noștri. Mulți tineri, care ne cunoșteau de mici, acum au ajuns la vârsta căsătoriei, vin la noi cu încredere, pentru a le pregăti nunta!”
Fiind româncă și având firma într-o zonă unde trăiesc mulți conaționali, o întreb pe Mirela dacă are mai mult clienți români sau italieni.
„La început, eram cunoscuți mai ales printre români, care erau majoritatea clienților noștri, cam 80%. Apoi, din ce în ce mai mulți italieni ne-au călcat pragul și au devenit clienții noștri. Acum, cred că per total avem mai mulți clienți italieni”.
Nunți diferite, cereri diferite
La întrebarea „Care e diferența dintre nunțile de români și cele ‘de italieni’, Mirela ne răspunde fără ezitare, enumerând diferențele:
„La început, aveam mai ales mirese românce, iar în 2013 – 2014 a fost chiar o perioadă cu foarte multe nunți. Românii încearcă să păstreze tradițiile de la noi, cu lumânări împodobite pentru nași, cu flori în piept. În schimb, italienii pun mai multă accentul pe împodobirea bisericilor. E adevărat, de multe ori bisericile ortodoxe sunt mai mici, pe lângă parohii, deci e și mai greu de organizat. O altă diferență este legată de buget: italienii de obicei au un buget anume în minte, când vin să discutăm despre ce vor. Românii au în schimb ideile mai clare cu privire la cum vor să fie aranjamentele și pot modifica bugetul în funcție de ceea ce vor. Un punct comun este importanța buchetului miresei. Dar, dacă româncele preferă culori mai vii și accesorii multicolor, italiencele îmi cer de obicei un buchet mai clasic, ca formă și culoare, de obicei pe roz sau alb.”
Cele mai extravagante cereri au venit din partea unor mirese care își doreau ceva deosebit.
„De exemplu, o mireasă a dorit să îi fac un buchet cu petale de orhidee suprapuse, care să aibă forma unei flori noi. A fost o adevărată muncă, provocare. Am pus petală cu petală, iar rezultatul a fost exact pe măsura așteptărilor clientei noastre. Alte cereri care pot să fie mai greu de gestionat e atunci când miresele își schimbă des ideea. Dar noi încercăm să le realizăm ceea ce își doresc!”.
O altă aventură pe care Mirela și-o va aduce aminte este cea de la o nuntă cu o mireasă VIP, care a avut loc în Puglia. Mirii au făcut un contract de câteva zeci de mii de euro cu una din cele mai importante firme de aranjamente florale din Roma. În acea ocazie, Mirela a fost chemată să dea o mână de ajutor pentru că volumul de muncă era mare și era nevoie de experți din afara companiei.
„Chiar înainte de slujba religioasă, mireasa a văzut buchetul pregătit de acea firmă cunoscută și a rămas șocată, nu era ceea ce își dorea. A început să plângă, situația era foarte tensionată. Până la urmă mi-a cerut mie să-i fac buchetul, și l-am făcut acolo, pe loc! A fost mulțumită și m-am bucurat să văd apoi, în reviste, buchetul realizat de mine.”
Efectele pandemiei și viitorul
Criza legată de pandemie a avut efect și asupra activității Mirelei. De la o zi la alta, magazinul a fost închis, toată lumea a intrat în izolare.
„Am adus o parte din plante și flori acasă, dar erau și multe și nici nu rezistau în acele condiții. Apoi, când s-a putut, am început să lucrăm cu livrare la domiciliu și online. Când am deschis din nou, clienții noștri dintotdeauna ne-au susținut cum au putut. A fost emoționant, veneau și cumpărau chiar și o plantă mică, de balcon și ne spuneau că vor să ne ajute să ne repunem pe picioare. Dorința de a avea o plantă, de a face cadou flori, a crescut după pandemie și noi am revenit la ritmul dinainte de criză.”
Viitorul, pentru Mirela și Cristi, este în Italia. În țară merg pentru vacanțe, dar „acasă” este Roma. Cuplul are un fiu, Marian, absolvent de inginerie informatică. Marian a dat o mână de ajutor și la afacerea de familie, în week end. În fiecare sâmbătă el e cel care se ocupă de livrări sau montarea structurilor la diferite evenimente.
„Când prietenii lui se întorceau de la discotecă, el mergea la restaurante sau la săli de evenimente, să demonteze și să transporte structurile: panouri, arcuri, vaze. Iar acum, se ocupă și de partea online, cu detaliile viitorului nostru site!”, spune cu mândrie și emoție Mirela. Lecția de viață pe care i-a transmis-o mai departe fiului ei este că în spatele fiecărui succes este o muncă constantă și o pregătire continuă. Chiar dacă se pornește la drum de la zero!
„Wedding Awards” este o competiție organizată de portalul matrimonio.com, cel mai important din Italia în domeniul nunților
Potrivit organizatorilor, „sunt premiate cele mai valoroase companii care oferă servicii în domeniu, de la locații, până la fotografi sau firme de catering. Premiile sunt acordate în baza recenziilor făcute de clienți. Mai precis, câștigătorii sunt decretați în baza voturilor date de cuplurile care s-au căsătorit în anul precedent. Pe portal sunt înscriși 68.000 de profesioniști, grupați pe diferite categorii, iar criteriile de selecție sunt bazate pe calitatea serviciului oferit. Premiile Wedding Award sunt cele mai râvnite din sector și cele mai apreciate de către operatori, titlul fiind considerat o recunoaștere a muncii bine făcute. Pentru cupluri, reprezintă o garanție a profesionalismului și experienței”.
Magazinul Eden Fiori, al Mirelei Mentel, se află la Roma, pe strada Carlo Arturo Jemolo, nr. 131.